Căştile antifonice, nu numai eficiente, ci şi extrem de drăgălaşe pentru bebe!

Actualizat:
3 casti1 jpg jpeg

O pereche de căşti antifonice este alegerea perfectă atunci când vrei să îmbini utilul cu esteticul. În culori vibrante şi atrăgătoare, acestea stârnesc curiozitatea copiilor, fiind acceptate destul de rapid atunci când trebuie purtate. Se ştie că micuţii sunt atraşi mereu de obiectele electronice, de cele colorate sau de cele utilizate frecvent de către părinţi.

Căştile fac, de asemenea, parte din categoria accesoriilor cu efect magnetic pentru micuţi, însă cum îi convingi să le şi poarte?

Este posibil ca, uneori, aceste căşti să nu fie acceptate imediat de cei mici, de aceea se recomandă un timp de acomodare cu produsul. Joaca este cea mai eficientă metodă prin care i se poate explica unui copil la ce foloseşte un anumit articol. Aşadar, probează mai întâi căştile pe jucăria lui preferată şi fă-i parteneri la distracţie şi pe prietenii săi din pluş.

Ţine decibelii nărăvaşi la distanţă!

Special concepute pentru juniori cu scopul de a-i feri de zgomotele puternice care îi pot suprasolicita, seturile de casti antifonice vin în ajutor chiar şi în cele mai stresante situaţii. În timpul călătoriilor cu avionul, în gările aglomerate, la concerte, parade, focuri de artificii, la un meeting aviatic sau când vecinii dau o petrecere care nu te lasă să mai dormi, aceste articole protejeaza auzul fin al bebeluşilor, eliminând stresul fonic.

Aceste căşti nu blochează complet sunetul, cei mici putând auzi în continuare, la un nivel inofensiv, tot ce se întâmplă în jurul lor. Au un nivel de atenuare cu o valoare de 30 dB, oferind protecţie urechilor sensibile şi reduc intensitatea sunetului cu aproximativ 21 dB înainte ca sunetul să ajungă la urechi.

Le poţi regla pentru a fi purtate cu uşurinţă, fără a cădea de pe cap. Sunt căptuşite cu material moale, ceea ce asigură un confort ridicat. Buretele din compoziţie oferă o senzaţie plăcută la atingere, de care năzdrăvanii se vor putea bucura.

Tipurile de căşti antifonice sunt recomandate din punct de vedere medical şi copiilor cu nevoi speciale, cum ar fi cei diagnosticaţi cu autism. În cazul lor, orice zgomot poate declanşa reacţii dintre cele mai neprevăzute, pereclitându-le sănătatea. Aşadar, fă o mică investiţie şi pregăteşte-te din timp cu aceste instrumente, care pot reduce semnificativ efectele nocive ale poluării fonice.

Cine poate refuza dulceaţa obiectelor viu colorate?

Modelele sunt realizate atât pentru fetiţe, cât şi pentru băieţei. Coloristica şi elementele de design imprimate pe căşti le fac să arate extrem de drăgălaş, mai ales când sunt purtate de bebeluşi. Decorate cu acadele delicioase, cercuri fosforescente sau artificii strălucitoare, aceste căşti antifonice devin un punct de atracţie irezistibil pentru copii. Iată cum cea mai bună metodă de a proteja auzul celor mai mici membri ai familiei tale poate fi nu numai imbatabilă la eficienţă, dar şi cuceritoare estetic.

Dacă te pregăteşti de vacanţă şi urmează să ai anumite restricţii privind greutatea şi dimensiunile bagajelor, să ştii că poţi lua cu tine căştile fără probleme. Acestea nu ocupă mult spaţiu în geantă, valiză sau rucsac, avand posibilitatea de a se plia şi de a fi uşor de transportat oriunde.

Cu siguranţă bebele va face impresie şi îşi va atrage mulţi simpatizanţi în rândul călătorilor, datorită unor casti antifonice super "cool". Oferă-i şansa de a se bucura alături de tine chiar şi la un concert rock, unde decibelii dau năvală.



Recente pe Ok! Magazine

Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg