Cât de bine arată Maria Buză la 51 de ani! Actriţa nu face prea mult efort pentru silueta ei

Actualizat:
1 maria buza 51 de ani silueta 1 jpg jpeg

Are 51 de ani şi surprinde cu talentul ei, dar şi cu silueta! Maria Buză deschide seria invitaţilor speciali la Te cunosc de undeva, la Antena 1!

Cel mai nou sezon al transforming show-ului Te cunosc de undeva!, difuzat în fiecare sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1, vine cu o nouă surpriză pentru telespectatori. Pe lângă faptul că începând din această sâmbătă, serile de gală vor fi tematice, ele vor fi deschise de către un invitat special. Peste 180 de artişti de-a lungul celor 16 sezoane au călcat pragul transforming show-ului de la Antena 1, iar câţiva dintre aceştia vor reveni în acest sezon pe scenă în calitate de invitaţi speciali, fără însă a se transforma.

Seria va fi deschisă mâine seară de Maria Buză, una dintre campioanele transformărilor, care revine pe scena Te cunosc de undeva! alături de taraful George Pătraşcu. Şi ea, ca toţi ceilalţi concurenţi, va cânta despre bani, tema celei de-a doua gale Te cunosc de undeva! : „În perioada asta doar cântăm despre bani, că de văzut nu-i mai vedem!”, a glumit Maria Buză, în stilu-i caracteristic.

Aceasta surprinde! Arată foarte bine la 51 de ani. În urmă cu ceva vreme, actriţa mărturisea: "Cateodata, acasa, nu exagerez, fac acelasi lucru ca in spectacolul “Boeing-Boeing”. Ba sunt in camera baietului meu, ba ma duc in alta parte, ba ma intorc si s-a facut dezordine. Ba dupa sotul meu, ba dupa baiatul meu fac ordine, strang si iar e dezordine. Asa ma intretin eu, fac sport in casa", a declarat Maria Buza pentru WOWbiz.ro.

2 juriu te cunosc d eundeva jpg jpeg

Cum se vor descurca cei 11 concurenţi cu provocările Ruletei, telespectatorii vor putea urmări sâmbăta aceasta, de la 20:00 pe Antena 1. Cele mai tari momente din culise vor fi şi de această dată disponibile imediat după difuzarea galei pe tv, la Te cunosc de undeva! After Party, pe www.a1.ro, cu Dorian Popa.

Foto: Antena 1



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg