Cât de chipeş este fiul Calistei Flockhart şi-al lui Harrison Ford!

Actualizat:
*EXCLUSIVE* Harrison Ford and Calista Flockhart have a family night at Hamilton jpeg

Soţii Harrison Ford şi Calista Flockhart sunt căsătoriţi din 2010 şi sunt părinţii adoptivi ai unui băiat în vârstă de 16 ani, pe numele lui Liam.

Fosta eroină din serialul Ally McBeal l-a adoptat singură pe Liam, pe când avea 37 de ani şi nicio perspectivă de a se căsători sau de a deveni mamă.

Liam, în plan secund

Fiul adoptiv al celor doi are 16 ani

Însă când Harrison Ford a intrat în viaţa acesteia, actorul l-a adoptat pe fiul Calistei, deşi era deja tatăl a patru copii biologici: Ben (50), Willard (48), Malcolm (30) şi Georgia (27).

“Harrison şi Calista sunt foarte dedicaţi vieţii de familie. Liam a fost centrul vieţii lor dinainte şi după ce s-au căsătorit”, spune o sursă apropiată celor doi.

Harrison mai are alţi patru copii bilogici

Ei bine, băiatul ajuns la 16 ani este cât se poate înalt şi chipeş, aşa cum o arată aceste poze din 12 noiembrie, când Calista, Harrison şi Liam au fost fotografiaţi la o ieşire în familie, în Los Angeles.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg