Cătălin Botezatu, internat într-un spital din Turcia. Ce se întâmplă cu designerul

Actualizat:
1 catalin botezatu 2 jpg jpeg

Cătălin Botezatu este internat într-un spital din Turcia şi urmeză să efectueze zilele următoare o serie de analize. Designerul a trecut într-un timp scurt prin cinci intervenţii chirurgicale, aşa că acum acordă o mai mare atenţie sănătăţii.

Conform surselor de la faţa locului, Cătălin Botezatu s-ar fi dus la un control la cardiologie. Apropiaţii designerului însă susţin că acesta ar fi trebuit să meargă de ceva timp să îşi mai facă nişte analize, însă a tot amânat momentul. “Acum, în ultima perioadă nu se simţea tocmai bine, probabil şi oboseala acumulată, multă muncă… şi a decis să plece să-şi facă nişte analize, să-şi facă un control – la cardiologie – , având în vedere că el a avut probleme serioase cu inima în trecut, are 5 stenturi”, susţin surse din anturajul designerului pentru Ciao.ro.

Cătălin Botezatu a traversat câteva momente de cumpănă.

“Au fost cinci operaţii până acum. Vom vedea mai târziu, dar doctorii sunt optimişti şi nu consideră că va mai fi necesară încă una. Au fost nişte operaţii dure, am suferit foarte mult fizic. Ultima intervenţie la care am fost supus a fost extrem de grea. Am avut o hemoragie internă şi am crezut efectiv că nu o să mai scap cu viaţă din această încercare. Dar Bunul Dumnezeu a avut alte planuri cu mine”, spunea Botezatu pentru OK!



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg