Cătălin Moroşanu şi-a anunţat retragerea. Iată ce povesteşte despre familia şi cariera sa

Actualizat:
Catalin Morosanu jpeg

Cunoscutul luptător este absolvent la Drept, este tătic şi vrea să deschidă o academie de arte marţiale.

image

Poreclit „Moartea din Carpaţi” pentru felul în care luptă atunci când e în ring, Cătălin Moroşanu a vorbit despre începuturile lui în K1, dar şi despre viaţa lui dincolo de lumea kick-boxingului. Şi, pentru prima oară, a vorbit despre retragerea din activitatea competiţională.

"Am fost un biet copil crescut într-o pădure la grajduri, fugeam prin pădure după vacă şi după oi", povesteşte Cătălin Moroşanu despre originile sale modeste.

"Eram un biet student care mergea cu tramvaiul la facultate şi m-am trezit, la un moment dat, că mă ştie toată lumea şi că mi se dau dedicaţii", spune cel care a renunţat la rugby pentru a merge la Facultatea de Drept şi a ajuns, peste noapte, o revelaţie în K1.

Alături de el s-a aflat întotdeauna Georgiana, iubita lui din adolescenţă.

"Noi suntem împreună de 16 ani. Ea avut 16 ani, eu aveam 17 ani, amândoi eram virgini. Am rămas împreună şi a fost lângă mine şi când stăteam la cămin şi împărţeam o conservă de ton, şi acum a rămas lângă mine, când i-am oferit totul. Chiar sunt norocos că am găsit-o pe soţia mea! Mi-a dăruit o fetiţă frumoasă, o cheamă Natalis. N-a fost niciodată de-acord cu faptul că am ajuns celebru, ştia care este plata - lipsa de acasă, tot felul de chestii, multe sacrificii. Dar a mers mai departe, am făcut un copil, o să mai facem un copil şi îmi doresc foarte mult să se realizeze şi ea - acum este medic stomatolog, a terminat două facultăţi... Tot timpul ne-am împins unul pe altul şi uite aşa reuşim să ne împingem şi să fim o familie", a dezvăluit Cătălin Moroşanu în cadrul interviului acordat lui Andrei Ştefănescu pentru Antena 1.

"Eu respect femeile din două motive: datorită mamei mele şi soţiei mele, că am văzut că pe pământ sunt şi astfel de femei."

"Visul meu cel mai mare este să fac o academie de sport, de full contact, de arte marţiale, să vină toţi copiii să facă sport, să promovez sănătatea prin sport, să creştem copiii, să schimbăm destine."

"Am 33 de ani, mi-am trăit viaţa cât un om întreg, sincer spun asta! M-am şi distrat, m-am şi antrenat, m-am şi bătut, mi-a fost şi greu, mi-a fost şi bine şi, dacă nu făceam toate astea, nu eram persoana care sunt acum şi mă bucur foarte mult că am ajuns aici. Că am cheltuit bani la început, că am fost cocalar şi mi-am luat din primii mei bani un BMW seria 5 - după ce am luat maşina, n-aveam nici permis, nici bani de motorină... Le-am trăit pe toate!".

Cătălin Moroşanu îşi mai acordă doi ani în câmpul luptei, după care ar vrea să se retragă. Dar ultimele patru meciuri vrea să le joace în ţară!



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg