Câte miliarde au pierdut oligarhii ruşi în urma sancţiunilor impuse de Occident şi de ce Roman Abramovic este acuzat de laşitate

Actualizat:
2 roman abramovich profimedia 0241810981 jpg jpeg

Afaceriştii din cercul lui Vladimir Putin încep să se distanţeze de acesta, după ce invazia din Ucraina le-a cam golit conturile.

Dacă până acum relaţia dintre liderul de la Kremlin şi oligarhii ruşi era bazată pe un profit reciproc, iată că, atunci când "afacerile" le sunt afectate, aceştia încep să-i întoarcă spatele celui care se spune că obişnuia să le ceară jumătate din profit, ca un soi de "taxă de protecţie" încasată la cel mai înalt nivel.

Practic, încă de la înteţirea tensiunilor dinre Rusia şi Ucraina, din 16 februarie, 116 magnaţi ruşi au pierdut aproximativ 126 de miliarde de dolari, informează "Forbes". Şi, pentru că sancţiunile impuse de Occident îi fac să piardă şi mai mulţi bani, cercul fidel al lui Vladimir Putin începe să pună întrebări şi să se delimiteze de acţiunile Kremlinului.

Cel mai "monden" oligarh rus este şi cel mai blamat zilele acestea este Roman Abramovic, după ce a fost declarat "persona non grata" în Marea Britanie şi forţat să părăsească Londra. Dar, în ciuda interzicerii lui pe teritoriul englez, se pare că acesta va rămâne proprietarul lui Chelsea şi va investi în continuare bani în club - cu condiţia să nu fie sancţionat! Cu alte cuvinte, nu se schimbă absolut nimic la club, Chelsea va fi în continuare condusă de oamenii lui fideli, notează "The Telegraph".

"Abramovic şi Chelsea s-au făcut de ruşine. Ar fi trebuit să fie mult mai hotărâţi şi fermi în ceea ce au transmis, în contextul războiului din Ucraina. Roman Abramovich nu a renunţat la club, cum a vrut să dea de înţeles, administraţia nu este proprietate. Este complet diferit, el este încă la conducere, el încă e patronul lui Chelsea. În plus, să nu menţionezi nimic despre ce se întâmplă în Ucraina, în contextul în care războiul de acolo te-a făcut să faci acea declaraţie, mi se pare o dovadă de slăbiciune absolută", l-a criticat Jamie Carragher, fostul mare fundaş al lui Liverpool.

Un alt mare sportiv, Gary Neville, legendarul fundaş dreapta al lui Manchester United, l-a taxat la rândul său dur pe rus: "Unul dintre cele mai inteligente lucruri pe care cred că le-a făcut Roman Abramovich în ultimii 20 de ani, de când a preluat Chelsea, este să că nu a vorbit, nu a făcut declaraţii. Declaraţia lui a generat mai multe întrebări decât răspunsuri. Este o abordare laşă, ne spune că lasă clubul fundaţiei, când este destul de clar că Chelsea va fi condusă de Marina (n.r.Granovskaia, directorul clubului) şi Petr Cech (consilier tehnic şi de performanţă). Nu e nicio posibilitate ca acea fundaţie să conducă clubul, nu am idee de ce Roman Abramovich a făcut acel anunţ. Dacă ar fi vrut să iasă în faţă cu o declaraţie, ar fi trebuit să spună despre războiul din Ucraina, dacă îl sprijină sau nu".

La Washington, autorităţile au promis noi sancţiuni împotriva oligarhilor ruşi.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, Profimedia (2) jpg
Sydney Sweeney, Profimedia (2) jpg
Sergiu Celibidache, profimedia 0418277397 jpg
FotoJet (66) jpg
Emily Ratajkowski  sursa foto   Instagram jpg
Marian Godină   arhiva personală (3) JPG
FotoJet (67) jpg
Machiaj mireasa jpg
   Carmen Brumă a terminat sesiunea și e fericită că se pregătește de vacanță
John Zambetti și Jane Seymour, Profimedia (1) jpg
Katy Perry Justin Trudeau, Profimedia (2) jpg