Cazul morţii legendarei Natalie Wood va fi redeschis

Actualizat:
robert wagner natalie wood a p jpeg

După 30 de ani, poliţia americană a anunţat că a redeschis ancheta în cazul morţii actriţei Natalie Wood, decedată în circumstanţe misterioase, în timpul unei croaziere

După 30 de ani, poliţia americană a anunţat că a redeschis ancheta în cazul morţii actriţei Natalie Wood, decedată în circumstanţe misterioase, în timpul unei croaziere în largul coastelor Californiei, în 1981.

Acest demers al poliţiei are la bază noi informaţii despre moartea actriţei, al cărei deces a fost considerat la acea vreme un accident, dar pe baza căruia s-au făcut apoi multe speculaţii, precizează un comunicat emis de biroul şerifului din Los Angeles.

La vârsta de 43 de ani, Natalie Wood a fost găsită înecată în apropiere de Catalina Island, din golful oraşului Los Angeles, pe 29 noiembrie 1981. Autorităţile au ajuns, atunci, la concluzia că moartea actriţei a fost un accident. Potrivit comunicatului, anchetatorii au fost contactaţi recent de mai multe persoane care afirmau că deţin informaţii suplimentare despre circumstanţele în care a murit actriţa, determinând astfel biroul şerifului "să arunce din nou o privire asupra cazului". Poliţia pare interesată în special de noile declaraţii ale căpitanului iahtului de agrement pe care se afla Natalie Wood.

image

Natalie Wood şi cel de-al doilea ei soţ, Robert Wagner, au decis să îşi petreacă weeekend-ul de după Ziua Recunoştinţei la bordul iahtului lor, Splendour, în compania actorului Christopher Walken. Ei au mâncat într-un restaurant de pe chei, înainte de a urca la bordul iahtului. Atunci a izbucnit o dispută violentă între Robert Wagner şi Christopher Walken. Natalie Wood a plecat de pe puntea vasului, îndreptându-se spre cabina principală, dar când Richard Wagner a intrat în cabină, actriţa nu era acolo. Actriţa a fost găsită ulterior înecată.

Natalie Wood, fiica unor imigranţi ruşi din San Francisco, al cărei nume real era Natalia Nikolaevna Zakharenko, s-a remarcat în filmele "Penelopa" (1966), "Rebel fără cauză" (1955), "Poveste din cartierul de Vest" (1961), "Splendoare în iarbă" (1961).



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg