Ce avere are Raed Arafat. Salariul pe care îl primeşte lunar de la statul român şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

Actualizat:
1 raed arafat sotie jpg jpeg

La momentul acesta, Raed Arafat este una din cele mai importante persoane din România. În actualul context pandemic cauzat de coronavirus el este şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Iată ce avere are acesta, ce proprietăţi deţine, dar şi care este salariul pe care îl încasează pentru funcţiile pe care le ocupă. 

Raed Arafat este originar din Palestina, acolo unde familia sa a avut o fabrică de săpun. În 1981, la vârsta de 16 ani, a emigrat în România, pentru a studia medicina. În septembrie 1990 a început să pună bazele Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) la Târgu Mureş, devenit mai târziu serviciul medical naţional de intervenţie rapidă. Raed Arafat e şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne. Are rang de secretat de stat.

La fel ca alţi indivizi cu funcţii publice, Raed Arafat a făcut publică declaraţia de avere. Chiar pe 15 iunie 2020 a fost dată publicităţii. Conform acesteia, Raed Arafat deţine un apartament de 80 de metri pătraţi, în judeţul Ilfov, şi 35% din casa părintească ce se află în Palestina.

S-a mai aflat că Raed Arafat are 6 conturi. Trei dintre acestea sunt neutilizate: unul la Raiffeisen, unul la Banca Transilvania şi unul la ING. Conturile utilizate sunt următoarele: un cont la ING, deschis în 2005, cu 50.313 RON, alt cont la ING, deschis tot în 2005, cu 17.060 Euro şi un al treilea cont la ING, deschis în 2012, cu 16.201 RON.

4 raed arafat avere 2 jpg jpeg

Ce salariu ia lunar Raed Arafat de la statul român

De la Ministerul Afacerilor Interne, acesta are două venituri anuale, unul de 116.808 lei şi altul de 13.316 lei, ca normă de hrană şi echipamente. De la Universitatea din Bucureşti Arafat primeşte un venit anual de 3.739 lei, iar de la Universitatea din Cluj Napoca primeşte un venit anual de 1.826 lei.

În total, veniturile anuale ale lui Raed Arafat au fost de 146.116 lei, adică de 12.176 lei pe lună (aproximativ 2.500 de euro).

Raed Arafat, declaraţii despre vaccinul anti-COVID. O să îl facă?

Şeful DSU a declarat că va face acest vaccin pentru a se proteja pe el şi pe apropiaţii săi.

„După injecţie, e o perioadă până corpul tău face anticorpi împotriva virusului respectiv. Mai trebuie inclusiv o injecţie de rapel la unele din vaccinuri. Mai trebuie, peste două luni, să faci o a doua injecţie, pe care dacă nu o faci, prima injecţie devine ineficientă. Nu este suficient să fim 1.000 sau 2.000 vaccinaţi. În mod normal, ca să ai un efect real de a întrerupe lanţul de răspândire, trebuie să ajungi vaccinezi între 60 şi 70% din populaţie. Şi acest lucru este clar că va dura şi nu va dura numai la noi, ci va dura în toată lumea. Ce faci prin vaccinare? În primul rând este că te protejezi şi protejezi şi pe ceilalţi din jurul tău. Asta este cert. Cu cât se vaccinează mai mulţi (...), cu cât prevenirea răspândirii şi revenirea la o stare cvasi-normală, să zicem, este mai rapidă”, a declarat Raed Arafat pentru la Digi24.

Acesta a explicat că nu doar România administrează acest vaccin, ci şi alte state din Europa. „Este clar că se va comunica, va deveni totul transparent, nu va fi nicio problemă care să lase să se pună sub semnul îndoielii corectitudinea şi seriozitatea lucrurilor care se fac. Şi atenţie, nu suntem singuri, ce folosim noi o să folosească toată Europa. Deci să înţeleagă lumea că nici guvernul francez nu vrea să facă rău populaţiei sale, nici guvernul german nu va face acest lucru, nici orice alt guvern. Suntem toţi împreună în acest sens şi achiziţia de vaccinuri este una europeană. Aşa că se ştie că nu se va achiziţiona ceva care nu reprezintă siguranţă pentru populaţia care îl va primi”.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg