Ce bine arată Mihaela Tatu! FOTO

Actualizat:
Mihaela Tatu 2018 (14) jpeg

Tocmai a împlinit 55 de ani pe 7 aprilie şi, pe zi ce trece, zici că înfloreşte!

image

De ceva timp încoace, Mihaela Tatu a pierdut câteva kilograme bune şi asta se vede cu ochiul liber. Dacă vara trecută, în timpul filmărilor pentru "Ferma Vedetelor", fosta prezentatoare de televiziune încă nu era mulţumită de silueta ei, acum Mihaela Tatu pare că a întinerit de când a slăbit.

image

Cel puţin, asta vedem din instantaneele postate recente pe pagina ei de socializare din timpul vacanţei de Paşte care s-a suprapus anul acesta cu ziua sa de naştere. Ba chiar, între cele două deplasări, cea de la malul mării şi cea de la munte, se poate sesiza chiar o diferenţă!

Schimbarea este notabilă, dacă privim şi la shootingul realizat pentru un brand de haine a cărui imagine este.

image image

În orice caz, Mihaela Tatu fascinează prin felul ei vesel şi optimist de a fi, gândirea pozitivă şi energia bună pe care o transmite.

"Am învăţat să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce primesc, să mă bucur că mă trezesc într-o zi şi nu mă doare nimic şi am posibilitatea să întâlnesc oameni minunaţi, am posibilitatea să dăruiesc, am posibilitatea să zâmbesc, am posibilitatea să mănânc o prăjitură bună, să beau o cafea, să călătoresc", se confesează ea.

"Râd mult, înot, citesc, învăţ constant şi, din timp în timp, îmi iau câte o zi-două ca să fac doar ce-mi place şi ce vreau sau pur şi simplu să fiu leneşă. Ce mă binedispune? Fiecare dimineaţă. Mai ales dacă se iţeşte şi o rază de soare, ziua e ca şi câştigată. Fiecare dimineaţă în care ma trezesc şi nu mă doare nimic şi-mi zic ce norocoasă sunt. Ce mă bucură? Firescul şi naturaleţea mă bucură."



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg