Ce familie frumoasă are Robert De Niro (76)! Cum i-au schimbat viaţa cei şase copii şi patru nepoţi?

Actualizat:
1 buna jpg jpeg

Pe 19 ianuarie, Robert De Niro va primi premiul Screen Actors Guild pentru întreaga sa contribuţie în cinematografie, însă nu realizările profesionale sunt cele mai importante pentru legendarul actor, ci familia. În foarte rarele declaraţii publice pe care le face, De Niro a vorbit despre copiii şi nepoţii lui şi lecţiile de viaţă pe care încearcă să le ofere acestora.

Puţină lume ştie că Robert De Niro are o familie numeroasă, având în vedere că, în ciuda micilor drame petrecute în viaţa sa amoroasă, nu citim niciodată despre ele în tabloidele de pe piaţă. Cu alte cuvinte, actorul reuşeşte să-şi păstreze viaţa personală departe de curiozitatea presei şi a publicului, el refuzând, de ani buni, să ofere interviuri jurnaliştilor.

Actorul, surprins de paparazzi într-o vacanţă de familie, cu fosta soţie şi unul dintre copiii lui

cu fam jpg jpeg

Totuşi, după succesul fenomenal înregistrat cu filmele The Irishman şi Joker, De Niro a acceptat să… mai dea din casă. Astfel, el a declarat că cel mai bun sfat părintesc pe care-l poate da copiilor lui e să nu-şi limiteze în niciun fel aspiraţiile, să-şi îndeplinească visurile cu orice preţ.

Sfaturi părinteşti

“Copiilor mei le spun, tot timpul, că pot face orice în viaţă, fie actorie, fie altă meserie, atât timp cât sunt fericiţi. Pot face orice vor, numai compromisuri nu. Nu trebuie să se abată de la drumul lor odată ce şi-au propus să facă ceva anume. Fă un efort şi încearcă să obţii ceea ce îţi doreşti, munceşte pentru asta. Nu-ţi fie teamă de eşec. Este important ca ei să-şi găsească propriul drum în viaţă”, a declarat legendarul actor pentru People.

De Niro, pe vremea când avea un mariaj minunat cu Grace Hightower

de niro 3 jpg jpeg

Câştigătorul a două premii Oscar a recunoscut că paternitatea i-a schimbat percepţia asupra lumii. El are şase copii, pe Drena (52), Raphael (43), pe care i-a făcut cu prima lui soţie, Diahnne Abbott, pe gemenii Julian şi Aaron (24), proveniţi din relaţia cu fostul model Toukie Smith, şi pe Elliot (21) şi Helen (8), care au apărut pe lume în urma mariajului pe care l-a avut cu Grace Hightower şi care s-a încheiat anul trecut.    

Viaţa cu copii

“Atunci când devii părinte, ajungi să iei în calcul mai multe lucruri ca înainte, devii mai sensibil la anumite aspecte ale vieţii”, a recunoscut De Niro, adăugând că exemplul pe care părinţii lui i l-au oferit lui a fost crucial în ceea ce priveşte felul în care şi-a crescut el copiii. Artiştii Virginia şi Robert De Niro Sr., care nu mai sunt acum în viaţă, au reuşit să-i ofere actorului un adevărat model de urmat, fiind cei care i-au încurajat creativitatea lui Robert.

tot el jpg jpeg

“Nu e ca şi cum familia mea stătea în jurul mesei şi vorbea despre artă, nu. Ei făceau anumite lucruri artistice, iar asta mi-a fost cel mai bun exemplu în viaţă. Felul în care ne exprimăm prin muzică, filme, actorie, dans şi orice alt mod contează enorm, reprezintă conexiunea dintre oameni”, a afirmat cel care a co-fondat Festivalul de Film Tribeca, în New York, imediat după atacul terrorist din 11 Septembrie 2001. “Fie că mergem la muzee, teatre, filme, urmărim emisiuni TV sau orice altceva, noi avem noie de toate astea, avem nevoie de artă. Toate acestea sunt parte a culturii noastre, parte a societăţii noastre. Este crucial să beneficiem de artă în viaţa noastră, crucial!”, a conchis actorul.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Andreea Marin   FOTO Alex Gâlmeanu pentru Secret Nipple (1) jpg
Murat Yakin, antrenorul Elveției, Profimedia (1) jpg
ElaC1 jpg
Carmen Electra din nou în Playboy (2) jpg
cabral instagram jpg
3 paulina porizkova jpg jpeg
FotoJet (86) jpg
FotoJet (83) jpg
thylane blondeau instagram jpg
Andreea Bănică (2) jpg
Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan la Palatul Elysee, iulie 2026   FOTO Administrația Prezidențială (3) jpg
FotoJet (82) jpg
FotoJet (80) jpg
Elvis  foto   profimedia 0675135032 jpg
angela similea 12 jpg jpeg
mari jpg
1 bonnie tyler shutterstock 98898728 jpg jpeg
Anne Hathaway, GettyImages (2) jpg