Ce invitaţie i-a lansat regina Elisabeta prinţului Harry. Este acesta semnalul împăcării? Va fi prima întâlnire privată de când a părăsit familia regală

Actualizat:
1 fotojet 2 jpg jpeg

Regina Elisabeta i-a lansat prinţului Harry o invitaţie, care poate fi de mare însemnătate, în situaţia rece în care se află nepotul rebel, după nenumăratele declaraţii controversate şi interviuri incomode, în care Harry a denigrat monarhia britanică.

Şi totuşi... Majestatea Sa face primul pas. L-ar invitat la prânz, la Windsor, la prima întâlnire privată de când a părăsit familia regală, potrivit surselor din presa britanică.

Ducele de Sussex se va vedea cu bunica sa, într-o încercare de a ”lămuri lucrurile” luna viitoare, când va zbura spre Marea Britanie, pentru a participa la dezvelirea statuii prinţesei Diana.

Gestul este caracteristic mărinimiei reginei, apreciază un membru al Curţii Regale. ”Prânzul va fi o ocazie să discute.”

Ducele de Sussex, în vârstă de 36 de ani, îşi propusese să revină în UK pe 1 iulie. Atunci Lady Diana ar fi împlinit 60 de ani. Potrivit presei britanice, invitaţia a fost lansată înainte ca Meghan să nască, deci nu are legătură cu faptul că ducii de Sussex şi-au numit fetiţa Lilibet Diana.

Va fi prima dată când Harry se va aşeza la masă cu bunica lui, de când el şi Meghan au părăsit familia regală în 2020.

La înmormântarea prinţului Philip, Harry a vorbit cu regina doar în cadru protocolar, afară, alături de toţi ceilalţi. Acest gest poate fi şi o încercare de a repara relaţia şi cu fratele său William, care este destul de deteriorată.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg

Parteneri

image png
marian neacsu la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
image png
ro alert webp
atentat cracovia1 jpg
Factura curent energie electrica FOTO Shutterstock jpg
cracovia gif 2 gif
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Orasul Vulcan Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (17) JPG