Ce iubită sexy are Bruno Mars, marele câştigător al Premiilor Grammy din acest an!

Actualizat:
bruno mars GettyImages 911534380 jpeg

A fost marele câştigător din Madison Square Garden, plecând acasă cu nu mai puţin de şase trofee Grammy, printre care şi unul pentru cel mai bun album al anului. Iar alături, într-o seară atât de preţioasă, i-a stat iubita sa, Jessica Caban.

Bruno Mars şi iubita sa, Jessica Caban (35)

Cel mai înfocat fan al său e chiar iubita Jessica Caban, cu care are o relaţie încă din 2011, deşi putem număra pe degete de câte ori au apărut în public împreună. Ei bine, da, la Premiile Grammy, de aseară, Bruno Mars (32) s-a prezentat alături de iubita sa,  cu care face o pereche extrem de frumoasă.

Iar apariţia ei n-a dezamăgit! Entuziasmată şi fericită pentru succesul iubitului său, Jessica i-a stat aproape artistului, ţinându-l de mână ori aclamându-l din public atunci când acesta a urcat pe scenă alături de Cardi B pentru a interpreta hitul ”Finesse”.

image image

Pentru această ocazie specială, Jessica, care e actriţă şi model, a îmbrăcat o rochie din satin, cu un croi fluid, de culoarea bronzului, care i-a pus în evidenţă bustul generos. Pe deasupra, modelul a purtat o blană artificială, într-o nuanţă de portocaliu, care a completat perfect ţinuta.

foto: getty images



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg