Ce joburi neaşteptate au avut vedetele înainte de a fi faimoase

Actualizat:
3 mila kunis ashton kutcher hepta 2325435 jpg jpeg

Bineînţeles că, înainte de-a ajunge celebre, starurile s-au descurcat cum au putut ele mai bine, făcând multe compromisuri pentru a supravieţui şi a ajunge acolo unde şi-au dorit. Cu chiu cu vai, unii, cu multă distracţie, alţii. Aşadar, ce joburi au avut preferaţii noştri de la Hollywood, înainte de-a ajunge atât de celebri?

Brad Pitt a încercat multe joburi temporare

Brad Pitt

Blondul cândva cel mai dorit din Cetatea Filmului – nu că n-ar fi şi acum – a fost la un pas să devină licenţiat în jurnalism, la Universitatea din Missouri. A preferat, însă, să se mute în Los Angeles pentru a deveni ce este astăzi, însă nu înainte de-a transporta frigidere la clienţi şi de-a fi şofer de limuzină pentru dansatoare exotice.

Johnny Depp a jucat alt rol şi în telemarketing!

Johnny Depp

Şi la-nceput, a fost telemarketingul pentru cel mai controversat star la ora actuală. “Vindeam stilouri. Trebuia să sun oameni pe care nu voiam să-i sun. Îmi alegeam cea mai bună voce falsă şi încercam să le vând stilouri cu numele lor inscripţionate pe ele. Mai întâi le spuneam «Felicitări, aveţi şansa să câştigaţi un ceas vintage ori o excursie în Grecia ori un jacuzzi şi aşa mai departe»”, mărturiseşte chiar Johnny.

image

Jennifer Aniston

Înainte de-a fi “prietena” noastră, Jen a lucrat în telemarketing, ca mesager pe bicicletă sau chelneriţă.

Mariah Carey, divă pe scenă

Mariah Carey

Diva cu pretenţii de pe scena muzicală a lucrat, înainte de-a ajunge astfel, în varii saloane de cosmetică (a studiat cosmetologia), dar ca şi chelneriţă şi hostessă la garderobă.

Kanye West, la lansarea albumului şi a colecţiei de haine

Kanye West

Rapperul are un stil vestimentar bine pus la punct, ajungând după cum bine ştim şi designer, nu doar artist muzical. Pasiunea pentru modă pare să se fi născut din liceu, pe când împacheta şi aranja hainele la GAP – unde, a recunoscut el într-o melodie de debut, că le şi fura fără să fie prins.

image

Gerard Butler

La un an după ce a absolvit Facultatea de Drept, actorul a primit o slujbă la o firmă de avocatură. Doar că dorinţa de-a juca în filme l-a convins să-şi dea demisia şi să devină asistent de casting – astfel şi-a primit şi primul rol în Coriolanus.

image

Ashton Kutcher

Chipeşul actor e chiar băiat deştept. A studiat ingineria biomedicală pentru a-şi ajuta fratele care suferea de o afecţiune a inimii. De asemenea, a mai bifat curăţenia la o fabrică de cereale pentru a-şi plăti cheltuielile, în timp ce activa şi ca model. Printre picături, mai dona sânge pentru bani de buzunar.

image

Michelle Pfeiffer

Frumoasa actriţă a fost în centrul atenţiei după ce a câştigat concursul de frumuseţe şi titlul de Miss Orange County, apoi cel de Miss Los Angeles. Ulterior, a dorit să devină reporter, dar şi-a dat seama că vrea să devină actriţă pe când lucra drept casieriţă la un supermarket.

image

Sandra Bullock

Frumoasa brunetă a lucrat, la începuturile sale, ca barmaniţă şi chelneriţă în New York.

Rod Stewart a fost gropar...

Rod Stewart

Câştigătorul de Grammy s-a lăsat de şcoală de la 15 ani şi a avut mai multe joburi interesante, inclusiv cel de a săpa morminte la cimitir. Adică a fost gropar. A mai încercat fotbalul, dar nu a semnat vreun contract.

FOTO Guliver/Getty Images, Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg