Ce mai fac vechii trubaduri?
Ei sunt ultimii romantici ai acestor vremuri. Nicio seară în doi nu e completă fără piesele lor şi par că deţin secretul seducţiei. Pentru ei înşişi, însă, reţeta n-a funcţionat mereu.
Ei sunt ultimii romantici ai acestor vremuri. Nicio seară în doi nu e completă fără piesele lor şi par că deţin secretul seducţiei. Pentru ei înşişi, însă, reţeta n-a funcţionat mereu.
Lionel Richie
„Say you, say me“, say... Lionel Richie. Cântăreţul şi compozitorul de culoare are în spate o activitate muzicală de peste 50 de ani, mai cunoscut fiind din 1982, când s-a lansat solo cu albumul omonim „Lionel Richie“, care l-a înscris printre cei mai de succes compozitori de balade ai anilor ’80. Richie (62) a mai scos de atunci opt albume, cel mai recent fiind „Just Go“, din 2009. În ultimii ani, însă, a compus tot mai puţin, iar în 2011 ne-a dat emoţii când, în preajma concertului „Live In Hyde Park“, susţinut alături de Lenny Kravitz şi Will Young, şi-a anulat nu doar apariţia de la Londra, ci şi înregistrările pentru noul album, pe motiv că ar fi bolnav. Ulterior, aflam că gâtul îi este afectat de o suferinţă mai veche, anume refluxul gastric, şi toată lumea a crezut atunci că se va retrage definitiv din activitatea muzicală.
Dar iată că, la scurt timp de la acele evenimente, el a revenit în atenţia publicului şi asta nu pentru că i-ar fi lipsit prea mult adoraţia fanilor. Potrivit unor surse citate de tmz.com, Richie ar fi datorat fiscului american, la începutul acestui an, suma de 1.130.609 dolari din taxe neplătite, motiv pentru care bunurile sale vor fi puse sub sechestru. Asta în ciuda unei averi de 200 de milioane de dolari! Acum, fie averea estimată a fost umflată şi nunta fiicei sale vitrege, Nicole Richie, cu rockerul Joel Madden l-a dezechilibrat financiar la sfârşitul lui 2010 (factura fiind de două milioane de dolari), fie cântăreţul a sperat că datoriile se vor prescrie. Cert e că el se află şi acum pe lista neagră a rău-platnicilor şi, cu conturile blocate, are tot interesul să rămână activ pe piaţa muzicală. Mai ales că cei trei copii şi doi nepoţi ai săi sunt obişnuiţi să trăiască pe picior mare – asta chiar dacă Harlow (4) şi Sparrow (2), copiii lui Nicole, nu ştiu că au un bunic faimos.
Nici la capitolul romantism, Lionel nu e precum ne-am fi aşteptat. Căci, deşi pe muzica lui multe cupluri s-au reconciliat după certuri furtunoase, versurile lui n-au reuşit să le ţină aproape pe cele două soţii ale sale. Pe prima, Brenda Harvey, iubita sa din liceu, a înşelat-o cu cea care avea să-i devină a doua soţie, Diane Alexander. Brenda le-a deconspirat aventura, intrând peste ei în camera unui hotel din Beverly Hills şi aplicându-le amândurora o bătaie zdravănă. Ulterior, tot ea a avut de tras, fiind acuzată de abuz, intrare prin efracţie, atac la persoană şi vandalism. Divorţul s-a pronunţat după 18 ani de mariaj, iar Lionel şi-a pus din nou verigheta pe inelar doi ani mai târziu, ducând-o pe Diane la altar. Fericirea lor, însă, n-a durat decât opt ani, timp în care i s-au născut ceilalţi doi copii: Miles (18) şi Sophia (13).
Chris de Burgh
A rămas marcat de apariţia unei femei îmbrăcate în rochie roşie, iar noi de hitul său „Lady in Red“. Chris de Burgh (62), pe numele adevărat Christopher John Davison, a cântat femeia şi dragostea pentru ea pe toate albumele sale şi a strâns o avere frumoasă de pe urma melodiilor lui siropoase, cam 52 de milioane de dolari. Cântăreţul irlandez, originar din Argentina, nu este, însă, doar idolul îndrăgostiţilor, ci şi preferatul preşedintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care l-ar fi invitat de mai multe ori să-i cânte la Palat, cu diferite ocazii private, ceea ce justifică şi câştigurile sale la fel de consistente din ultimii ani.
Tot pe roşu a mizat şi când a ales să investească într-o colecţie de vinuri şi spumante scumpe, care număra, în primăvara lui 2011, 400 de sticle cu licori preţioase. Anul trecut, însă, cântăreţul a decis s-o scoată la licitaţie, nu fără regretul de-a nu mai fi proprietarul unor vinuri exclusiviste, culese din lumea întreagă. El şi-a motivat alegerea spunând că, deşi preferă vinurile roşii, soţia, Diane, şi fiica sa, Rosanna, consumă mai mult vin alb.
Dar dacă Rosie merge pe alb în materie de licori bahice, în materie de vestimentaţie preferă... culoarea pielii. Deunăzi, fosta deţinătoare a titlului Miss World Irlanda 2003 a realizat un pictorial nud pe plajele din Mauritius pentru o publicaţie consacrată, dedicată bărbaţilor. Blonda va apărea în ediţia de octombrie a revistei cu iepuraşi din Germania. „Am profitat de această ocazie pe care mi-a oferit-o viaţa. Când voi fi bătrână şi ridată îmi voi clăti ochii cu aceste fotografii. A fost o experienţă de care m-am bucurat, mai ales că iubitul meu, Wes, şi familia mea m-au susţinut“, a declarat Rosanna pentru „The Sun“.
Dar cum se face că tatăl ei n-a avut nimic de comentat? Ei bine, şi lui Chris i-au plăcut toată viaţa femeile şi, deşi e căsătorit din ’77 cu Diane, împreună cu care o are pe Rosanna şi doi fii, Hubie şi Michael, el nu i-a fost întotdeauna fidel. Prin ’94, s-a aflat de aventura sa cu bona copiilor lui, Maresa Morgan, în vârstă de 19 ani, care s-a consumat în timp ce Diane era internată cu o fractură la picior, după o căzătură de pe cal. De Burgh a scăpat de divorţ, dar nu şi de blamarea din partea familiei sale, care i-a iertat cu greu infidelitatea.
Michael Bolton
Cântă şi acum cu casa închisă, iar biletele pentru concertele sale sunt mai mereu suplimentate. Melodiile lui se află în capul listei celor mai ascultate piese romantice ale tuturor timpurilor şi, chiar dacă a strâns o avere din muzică (aproximativ 60 de milioane de dolari), Bolton (59) nu se opreşte din cântat, ba chiar e sufletul petrecerii la nunţi, botezuri şi party-uri private, pentru cei mai cu dare de mână.
El a concertat de câteva ori şi în România, ultima sa vizită având drept scop promovarea albumului „One World One Love“, de pe care face parte şi melodia „Murder My Heart“, realizată în duet cu Lady Gaga. Dar, chiar dacă şi-acum compune piese de inimă albastră, artistul a suferit mai puţin în dragoste decât partenerele sale pe care le-a lăsat în urmă. E vorba despre Maureen McGuire, cea cu care a fost căsătorit vreme de 15 ani şi care i-a dăruit trei fete, pe Isa (34), Holly (32) şi Taryn (30), dar şi despre actriţele Teri Hatcher şi Nicolette Sheridan, care aspirau la statutul de doamnă Bolton. Poate nu degeaba ambele sunt staruri în celebrul serial „Neveste disperate“!
O vreme, Bolton s-a dat lovit după despărţirea de Sheridan, căreia i-a lăsat şi casa din Los Angeles, estimată la 4,4 milioane de dolari. „Experienţa pe care am trăit-o cu ea e ceva ce nu pot înlocui. Acest tip de iubire nu mai pot întâlni încă o dată, căci a fost unic“, se confesa el în paginile revistei „Closer“. Totuşi, creatorul hitului „Said I Loved You But I Lied“ şi-a văzut mai departe de viaţă şi se simte flatat să se afle pe lista burlacilor celebri. Ba chiar are grijă să-şi menţină trupul bine lucrat şi să aibă o sănătate de fier, el fiind de ani buni un vegetarian convins.
Şi chiar şi acum, la vârsta la care a devenit deja bunic, mezina lui născând un băieţel, inima lui Bolton e la fel de zburdalnică. Cea mai recentă cucerire notabilă a trubadurului este, se pare, australianca Elle MacPherson. Cei doi au fost văzuţi împreună prima oară în primăvară, când au cinat la restaurantul Osteria Basilico, din Londra, cu ei fiind şi unul dintre fiii fostului model. La plecare, când au dat nas în nas cu paparazzi, Elle şi Michael păreau încurcaţi de situaţie şi au încercat să stea cât mai departe unul de celălalt, mai ales că şi MacPherson are un trecut amoros bogat, din care face parte Gilles Bensimon (1986-1989) şi Arpad Busson (1995-2005), tatăl celor doi băieţi ai săi. Până acum, nici Michael, nici Elle n-au confirmat relaţia, dar n-ar fi exclus ca Bolton să fi trecut deja la altă floare. „Sunt mai tot timpul plecat în turnee, aşa încât nu am cum să fiu prezent fizic prea mult timp într-un singur loc“, se motiva el pentru aceeaşi publicaţie „Closer“.
Foto: guliver/getty images/rex features, hepta