Ce mamă frumoasă are Adela Popescu! Mesajul prezentatoarei pentru cea care i-a dat viață

adela si radu jpg

A făcut totul pentru fericirea fiicei ei. I-a urmărit fiecare pas și a știut să o sfătuiască atunci când a avut nevoie. Mama Adelei Popescu a împlinit, ieri, 68 de ani, așa că a fost mare sărbătoare în familie.

Vedeta a ținut să îi mulțumească celei care i-a dat viață pentru sacrificiile făcute cu un mesaj de suflet.

''Până acum doar simțeam, acum și înțeleg. Îți simt iubirea în fiecare cuvânt pe care li-l adresez copiilor mei. În fiecare moment când respir în loc să tip. În fiecare mângâiere pe creștetul lor. M-ai crescut cu atât de multă dragoste și răbdare încât nu e de mirare că te iubesc așa de mult. Căci ce dai, aia primești. La mulți ani, mama mea!'', a scris Adela Popescu pe rețelele de socializare.

Recent, și prezentatoarea și-a serbat ziua de naștere. Atunci, Doina Popescu și-a lăsat fiica fără cuvinte și a făcut câteva mărturisiri despre relația frumoasă pe care o au.

''Are mama un copil cu trei copii. Dacă mi-ar cere inima din piept, nu aș sta pe gânduri nicio clipă și i-aș da-o. La mulți ani, fata mea! Să fii fericită și împlinită! Te iubim!''.

Adela Popescu a vorbit întotdeauna despre copilăria fericită pe care a avut-o

"Am avut cea mai frumoasă copilărie din lume. Atât de frumoasă încât îmi vine să plâng de fiecare dată când închid ochii şi îi simt «parfumul». Nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea şi a fraţilor mei dacă părinţii noştri şi-ar fi luat visele într-o geantă şi ar fi venit la oraş. Nu ştiu dacă cireşul meu, fântâna mea, podul meu, elasticul, pituluşul, caii lui tataie, Paştele la Uşurei, Crăciunul pe uliţă, Claudia, tanti Lili, capra Ciucurina, mămăliga, ploaia de vară, udatul grădinii, aratul porumbilor, claca, linul, mustul, chisăliţa, arşiţa, sania şi câte şi mai câte, nu ştiu dacă ar mai fi existat şi odată cu ele şi universul meu interior, singurul la care mă întorc când sunt descumpănită".



Recente pe Ok! Magazine

RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg