Ce petrecere de botez elegantă au avut Adela Popescu și Radu Vâlcan pentru mezinul lor

Actualizat:
botez Adrian fiu Adela Popescu si Radu Valcan (10) jpg

Ieri, cel de-al treilea băiețel al cuplului a fost creștinat, având parte de o primă petrecere memorabilă.

Într-una dintre cele mai frumoase zile de mai, Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat mezinul, pe micuțul Adrian, al treilea băiețel al lor.

botez Adrian fiu Adela Popescu si Radu Valcan (1) jpg

Și, dacă tot suntem în luna lui Florar, părinții au ales ca petrecerea să aibă loc în aer liber, într-un spațiu inudat, la propriu, de flori.

Astfel, cu ajutorul bunei lor prietene, Ivona Nenu, și a specialistului florar Nicu Bocancea, terasa restaurantului Nido Kitchen&Wine s-a transformat într-un loc de poveste, în tonuri de alba, verde și lila, grație unei abundențe de aranjamente florale cu liliac, hortensii, trandafiri și zambile, care au îmbrăcat frumos spledida clădire istorică din centrul Bucureștiului.  

Pentru că Adela și Radu au acasă trei băieți, tematica aleasă pentru petrecere a fost „Cei trei purceluși“, sugerată pare-se de bunul lor prieten, Răzvan Fodor, care nu putea lipsi de la eveniment, împreună cu soția sa, Irina, și cu fiica lor, Diana.

Din poveste au făcut parte și prietenele de-o viață ale prezentatoarei de la „Vorbește lumea“, Dana Rogoz și Laura Cosoi, sosite împreună cu familiile lor, ultima și cu „bebe la purtător“ - o a treia fetiță care se va naște în curând.

Adelei Popescu și lui Radu Vâlcan le-a fost alături și familia lui Mihai Morar, dar și producătoarea Ruxandra Ion, actrița Cristina Ciobănașu cu iubitul său, Alexandru Mureșan, și alți câțiva apropiați.

botez Adela Popescu si Radu Valcan, Razvan Fodor, Mihai Morar (109) jpg

La final, tortul a încheiat povestea într-un mod sublim, desertul fiind el însuși un basm pe cu trei etaje, creat în laboratorul Maramura, al cofetăriei deținute de Daciana Sârbu.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg