Ce prieteni cu sânge albastru au Ducii de Cambridge şi ce regalităţi nu le sunt pe plac?

1 mai, 2018
Britische Royals in Indien jpeg

Kate Middleton şi Prinţul William au cunoscut mai toţi regii şi reginele, prinţii şi prinţesele lumii, însă nu menţin aceleaşi relaţii apropiate cu fiecare dintre ei. De fapt, pe câţiva îi evită, în timp ce alţii sunt, în mod evident, preferaţii lor!

Prieteni cu Prinţul şi Prinţesa Norvegiei

image

În timpul turneului lor scandinav, Prinţul William şi soţia Kate Middleton şi-au făcut noi prieteni regali, în persoana Prinţului Haakon şi a Prinţesei Mette-Marit a Norvegiei. Cuplul regal britanic s-a simţit minunat pe tărâm nordic, vizitând locuri necunoscute lor până atunci şi jucând jocuri cu Prinţul şi Prinţesa Norvegiei, cu care de-abia aşteaptă să se întâlnească din nou.

image

Nu sunt apropiaţi de Sarah Ferguson

image

O figură controversată a familiei regale, fosta soţie a Prinţului Andrew, nu se află printre preferaţii lui Kate şi a lui Will. În 2011, Fergie nu primise invitaţie la nunta Prinţului William şi a lui Kate Middleton şi nici măcar nu se aştepta să primească, iar acest lucru spune cam tot despre relaţia lor.   

Prieteni cu Mary a Danemarcei

image

Un alt popas din turneul scandinav al celor doi britanici a fost Danemarca, iar Prinţesa Mary a fost mai ales pe placul lui Kate, care şi-a descoperit multe lucruri în comun cu Mary a Danemarcei. Cu vârste apropiate, Kate şi Mary se află în situaţii asemănătoare, cel mai probabil soţii lor vor lua tronul şi le vor transforma pe ele în Regine.

Nu sunt apropiaţi de Prinţesele Eugenie şi Beatrice

image

Kate Middleton le-a depăşit cu mult în popularitate pe cele două prinţese, fiicele Prinţului Andrew. Ca să nu mai spun că şi apariţia lui Meghan Markle în familia regală britanică nu sporeşte nici ea notorietatea celor două nepoate ale Reginei. Şi, de aici, invidia lor şi răcirea relaţiilor în familie. Iar Prinţesa Beatrice nu numai că e geloasă pe Kate, dar îi şi reproşează acesteia că nu are sânge albastru.

Prieteni cu Regina Elisabeta a II-a

image

În calitate de Regină a Marii Britanii, Elisabeta a II-a trebuie să se poarte măcar respectuos cu nepotul ei, viitorul Rege al Marii Britanii, şi soţia acestuia, însă s-a trecut mult de politeţe în relaţia lor. Kate îşi aduce aminte că a întâlnit-o prima dată pe Majestatea Sa la o nuntă şi să a fost foarte prietenoasă, iar William spune că bunica lui voia să o cunoască de ceva timp pe actuala lui soţie şi mamă a celor trei copii ai lor.

Nu sunt apropiaţi de Regina Maxima a Ţărilor de Jos

image

Kate Middleton şi Regina Maxima s-au întâlnit de mai multe ori până acum, însă nu au reuşit să închege o relaţie prea apropiată, cu toate că au mai multe lucruri în comun – sunt de vârste apropiate şi sunt amândouă preocupate de fashion.

Prieteni cu Prinţesa Victoria a Suediei

image

Încă un prieten cu sânge albastru din Scandinavia este fiica Regelui Carl al XVI-lea Gustaf, care va moşteni tronul de la tatăl său. Telegraph susţinea anul acesta că, deşi Prinţul William şi Kate Middleton o întâlniseră pe Prinţesă de numai 24 de ore, ei se înţelegeau foarte bine deja şi plănuiau, cu nerăbdare, următoarele lor întâlniri.

image

Nu sunt apropiaţi de Prinţul Charles şi Camilla, Ducesa de Cornwall

image

Asta da, surpriză! Prinţul William o are pe Regină de partea lui, însă cum rămâne cu propriul tată? Ei bine, se pare că cei doi nu sunt prea apropiaţi. În cartea Rebel Prince: The Power, Passion, And Defiance Of Prince Charles este detaliată relaţia delicată dintre tată şi fiu. Se pare că Prinţul Charles a fost deranjat, în primă instanţă, de asocierea familiei regale de Middletoni. Drept urmare a dezamăgirii lui, acesta nici nu menţine o relaţie strânsă cu nepoţii lui.    

image

Iar, în ceea ce o priveşte pe Camilla, situaţia e şi mai complicată. Doar Camilla a fost amanta tatălui, a fost femeia care i-a pricinuit regretatei Lady Diana atâta suferinţă, iar copiii acesteia nu pot decât să ţină seama de acest lucru, nu? Oricum, Prinţul William a menţionat odată, într-un interviu, că copiii lui au două bunici, pe Diana şi pe mama lui Kate şi atât. Auci!

Nu sunt apropiaţi de familia regală a Japoniei

image

Turneul japonez al Prinţului William a fost un real succes! Pentru japonezi. Care l-au întâmpinat pe Will ca pe un star de cinema şi l-au tratat în concordanţă. Însă, în ciuda primirii fastuoase, britanicul n-a reuşit să se apropie destul de mult de familia regală japoneză. Şi asta deoarece diferenţele dintre Prinţul William şi Prinţul Naruhito sunt evidente, cel din urmă fiind destul de retras.

image

Nu sunt apropiaţi de Prinţul Felipe al Spaniei

image

Tot ce putem spune legat de relaţia dintre ei este că Prinţul Felipe nici măcar nu a fost invitat la nunta Prinţului William cu Kate Middleton. În timp ce Regina şi Regele Spaniei, adică părinţii lui Felipe, au fost invitaţi. De ce această insultă adusă Prinţului Spaniei? Mirii din 2011 nu au considerat ca fiind o insultă, însă nici nu şi-au dorit să le fie alături, în ziua cea mare, nişte persoane care nu le sunt apropiate.



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg