Ce prințesă frumoasă are fostul gimnast Marius Urzică acasă! Fetița a împlinit 8 ani

Actualizat:

Petrecere mare în casa marelui campion la gimnastică. Fiica lui, Yasmin, a fost sărbătorită cu jocuri, tort și multe baloane.

Simona Urzica si Marius Urzica, impreuna cu fiica lor, Yasmin   arhiva personala (1) jpg

Nu știm cum a trecut timpul, dar ieri, Yasmin, mezina foștilor gimnaști Simona și Marius Urzică, a împlinit vârsta de 8 ani, prilej cu care i-au organizat o petrecere tematică la un loc de joacă pentru copii.

Fetița, al cărui păr lung, negru și cârlionțat chiar o face să pară o mică prințesă, a fost răsfățată cu numeroase cadouri, activități și jocuri coordonate de o animatoare, pictură pe față și, evident, un tort cu prințese. Chiar și ținuta ei, o rochiță fuchsia din saten, cu fustă din mai multe straturi de tulle, cristale în talie și pene pe umeri, accesorizată cu o coroniță argintie, o făcea să pară o prințesă din povești.

„Petrecerea a fost exact cum și-a dorit ea, într-un cadru restrâns. De data asta, Yasmin a vrut să invite doar fetițele din clasa ei, așa că singurul băiat de la petrecere a fost Alex, frățiorul ei. Cred ca au fost in total 16 copilași, iar tema petrecerii a fost Barbie”, ne-a spus în exclusivitate mama ei, Simona Urzică.

Cum este Yasmin la 8 ani? „Este mereu cu zâmbetul pe buze, se bucură de orice mică atenție. Este în clasa întâi, iar pe lângă școală mai face și ore de pian, urmează cursurile de modelling de la MP Kids Academy a Biancăi Păduraru și, mai nou, vrea să facă și actorie. Ca orice fetiță de vârsta ei, se joacă cu păpușile, dar îi place foarte mut să construiască și tot felul de lucruri cu piese Lego”, ne-a dezvăluit soția lui Marius Urzică.

Pe lângă părinții săi, cel care n-a scăpat-o o clipă din ochi a fost fratele său mai mare, Alexandru Urzică, despre care știm deja de câțiva ani că îi calcă pe urme celebrului său tată, făcând gimnastică de performanță și având deja propria-i colecție de medalii valoroase.

„Alex este în clasa a VI-a și acum se pregătește de următorul concurs, care va avea loc la Brașov, la începutul lui noiembrie. Este finala Campionatului Național, o etapă importantă pentru Alex, unde sperăm să-și păstreze toate cele 7 titluri obținute de doi ani încoace”, ne-a mai spus Simona Urzică.

De altfel, și Marius Urzică are un program plin în această perioadă. „Marius a trebuit să plece azi alături de echipa națională la Campionatul Mondial în Belgia și, din păcate, pe 30 septembrie, de ziua lui, nu va fi acasă. Dar îl așteptăm să se întoarcă cu bine acasă, să îl sărbătorim și pe el”.

La mulți ani și mult succes le dorim și lor!

FOTO: arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg