Ce rol are Tom Cruise în evenimentele încoronării? Actorul este un apropiat al familiei regale britanice

Și mai cu seamă, un apropiat al Prințului William și al Prințesei Kate Middleton. Ne reamintim cu toții susținerea Prinților Wales pentru actor la premiera filmului ”Top Gun 2: Maverick”.

kate  tom cruise jpg

Ei bine, acum este rândul lui. După cum a fost anunțat, întregul weekend este dedicat încoronării, în Marea Britanie. Însă duminica va fi rezervată unui grandios concert, în care va apărea și Tom Cruise, bunul prieten al Prințului William și al Prințesei Kate Middleton.

Tom Cruise, Kate Middleton și Prințul William la premiera Maverick, Getty (2) jpg

Casa Regală a încercat să păstreze cât mai multe surprize în legătură cu concertul, însă se cunoaște o parte din starurile care vor fi prezente atunci. Printre ele se numără Tom Cruise, Dame Joan Collins, Winnie the Pooh și Sir Tom Jones.

Potrivit BBC, aceștia vor avea momente înregistrate, în care vorbesc despre Regele Charles.

După cum a fost anunțat, întregul weekend este dedicat încoronării, în Marea Britanie. Însă duminica va fi rezervată unui grandios concert, în care va apărea și Tom Cruise, bunul prieten al Prințului William și al Prințesei Kate Middleton.

Casa Regală a încercat să păstreze cât mai multe surprize în legătură cu concertul, însă se cunoaște o parte din starurile care vor fi prezente atunci. Printre ele se numără Tom Cruise, Dame Joan Collins, Winnie the Pooh și Sir Tom Jones.

Potrivit BBC, aceștia vor avea momente înregistrate, în care vorbesc despre Regele Charles.

Lionel Richie va cânta pe scena amenajată la Castelul Windsor, a doua zi după încoronarea istorică din 6 mai. ”Intru în istorie”, a spus cu mândrie artistul. ”Este momentul de strălucire al Regelui Charles. Mă bucur nespus pentru Maiestatea Sa și pentru Regina consoartă Camilla, voi fi până atunci spectator și prieten.”, a mărturisit Lionel Richie pentru Extra.

Cotidianul ”The Sun” a anunțat încă din februarie că Tom Cruise a fost invitat la încoronare. ”Era imposibil să refuze așa ceva”, a mărturisit pentru sursa citată un apropiat de-ai actorului, care a adăugat: ”Este un eveniment uriaș, istoric, grandios, și se cunoaște deja că Tom Cruise este un regalist convins. Mai mult, este extrem de apropiat de Prinții de Wales.”

Ce gest uimitor a făcut Tom Cruise înaintea încoronării

Starul din ”Top Gun 2: Maverick” a oprit filmările curente de la ”Misiune Imposibilă” din weekendul încoronării, ca să fie sigur că nu va rata evenimentul istoric din care are onoarea să facă parte.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg