Ce s-a întâmplat cu Lucy Ewing din serialul Dallas? Vezi cum arată fiica ei!

Actualizat:
lucy 3 jpeg

Cine s-a uitat la serialul Dallas, sigur o ştie. Vorbim de actriţa care a jucat-o din anul 1978 pe năbădăioasa Lucy Ewing din celebra familie de petrolişti texani, pe numele ei Charlene Tilton.

Charlene, în tinereţe

Sex-simbol al anilor 80

Miniona şi voluptuoasa actriţă de altădată a ajuns la vârsta de 59 de ani, fiind fotografiată luna trecută în casa ei din Nashville, Tennessee. Ei bine, blondina care debuta la doar 17 ani în serialul care i-a adus faima este de nerecunoscut, căci vârsta, în cazul ei, chiar şi-a spus cuvântul.

Charlene Tilton acum

Actriţa are 59 de ani

E drept că actriţa a fost fotografiată într-un moment în care nu era aranjată şi machiată, însă nu se poate spune că blondina a îmbătrânit frumos.

N-a ajutat nici faptul că viaţa amoroasă a lui Charlene n-a fost una foarte aranjată. Vedeta s-a căsătorit în 1982 cu artistul country Johnny Lee, de care a divorţat după doar doi ani. Acesta este tatăl singurului ei copil, o fată, Cherish, în vârstă de 35 de ani, la rândul ei cântăreaţă de muzică country.

Nici al doilea mariaj al actriţei, cu cântăreţul scoţian Domenick Allen, nu a fost foarte îndelungat, sfârşindu-se după şapte ani. Ar fi urmat şi o a treia căsnicie, cu editorul de montaj Cheddy Hart, cu care a început o relaţie în 2001. Acesta a murit, însă, de inimă, la vârsta de 54 de ani, pe când era logodit cu Charlene, în anul 2009.

Cherish Lee, fiica lui Charlene, în ziua nunţii

Ca o curiozitate, fiica lui Charlene, Cherish, s-a căsătorit în 2014 cu logodnicul ei, Matt Dunn, chiar la ferma Southfork, acolo unde s-a filmat celebrul serial Dallas.



Recente pe Ok! Magazine

Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg