Ce spunea Zina Dumitrescu despre întâlnirea cu legendara Coco Chanel

Actualizat:
19 zina dumitrescu mai veche 3 jpg jpeg

Considerată Mama Modei româneşti, Zina a avut ocazia să facă cunoştinţă şi cu "mama modei mondiale".

Zina Dumitrescu a lansat sute de colecţii, a participat la zeci de festivaluri de modă atât în ţară, cât şi în străinătate şi a îndreptat tinerii din jurul ei către cariere de succes în acest domeniu.

Zina Dumitrescu a vorbit într-un interviu despre viaţa, dragoste, modă dar şi detalii neştiute legate de întâlnirea ei cu Coco Chanel.

„În 1967, la Moscova, în Piaţa Roşie, s-a desfăşurat primul şi unicul congres mondial de modă, unde eu am cunoscut-o personal pe Coco Chanel, o femeie care mi-a influenţat viaţa destul de mult, a fost ca o Olimpiadă, cu drapele, cu deschidere oficială. Coco Chanel ieşise pentru prima oară în afara Franţei şi venise la Moscova, fiind foarte curioasă să-l vadă pe Lenin. Pe vremea aceea manechinele erau angajate cu normă întreagă, cu toate că în Codul Muncii eram trecute ca muncitor necalificat, iar după ’90 eu am reuşit să introduc în nomenclatorul muncii profesia de prezentator de modă”, a povestit Zina Dumitrescu într-un interviu acordat pentru gazetamondena.ro. 

Ulterior, avea s-o revadă la Bucureşti.

“Eram la Buftea, făceam un film. Coco Chanel venea în România să vadă cum sunt platourile de filmare. A venit acolo, se uita la mine şi mi-a zis “ochi frumoşi”. N-am să uit niciodată asta. I-am mulţumit, ştiu că eram foarte emoţionată”, a povestit creatoarea de modă mai demult în emisiunea “Refresh By Oana Turcu” de la Antena Stars.



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg