Cea mai simpatică fotografie cu fetiţa lui Bradley Cooper şi a Irinei Shayk. Ce drăguţă e micuţa de un an şi jumătate!

Actualizat:
Bradley Cooper and Irina Shayk arrives in Venice for the Venice Film Festival jpeg

În ultimele zile, fotografii par a fi stat mai mult ca niciodată pe urmele lui Bradley Cooper şi a Irinei Shayk. Cei doi au fost fotografiaţi la fiecare pas, însă nu oricum, ci alături de Lea De Seine, fetiţa lor în vârstă de un an şi jumătate.

Bradley Cooper şi Irina Shayk, alături de fetiţa lor, Lea De Seine, la Festivalul de Film de la Veneţia

Primele fotografii în trei realizate în această săptămână au fost făcute la Paris, în timp ce Bradley, Irina şi Lea se plimbau prin Paris. Cei trei erau îmbrăcaţi sport, iar la un moment dat paparazzi au reuşit să imortalizeze şi un sărut între cei doi iubiţi.

Bradley Cooper şi Irina Shayk au plecat din Franţa în Italia, unde au participat la Festivalul de Film din Veneţia. Deşi a fost o vizită în interes de serviciu, cei doi au luat-o cu ei şi pe micuţa Lea, care nu părea deloc deranjată de bliţurile aparatelor de fotografiat. În fotografii, cei trei par foarte fericiţi împreună, iar fetiţa se uită întruna în jur, la mulţimea de oameni care în înconjoară.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg