Cel mai puternic om din lume poartă scutece pentru seniori? Imaginea care a făcut înconjurul lumii

Se află în fruntea celui mai puternic stat și ia decizii care afectează întregul mapamond. Însă este acum redus la o persoană în vârstă, destul de neajutorată, care poartă scutece de seniori. Despre ce mare lider mondial e vorba?

image

Despre Donald Trump. În ultimele zile, președintele american a revenit în centrul atenției publice, nu printr-o declarație politică sau vreo decizie majoră, ci printr-un moment viral extras dintr-un interviu televizat. Apariția sa la emisiunea „60 Minutes” a generat un val de reacții pe rețelele sociale, după ce unii utilizatori au susținut că au observat ceva neobișnuit în zona din spate a pantalonilor săi.

Imaginile, analizate cadru cu cadru și redistribuite masiv pe platforme precum X (fostul Twitter), au dat naștere la numeroase interpretări. De la glume și ironii până la speculații legate de starea sa de sănătate, discuțiile s-au amplificat rapid, fără a exista însă vreo confirmare oficială, evident.

image

O parte dintre internauți au reluat zvonuri mai vechi despre presupuse probleme de incontinență, însă aceste afirmații nu au fost niciodată dovedite. Alții au propus explicații mai banale: felul în care materialul costumului se așază în poziția șezut, unghiul camerei sau chiar modul în care hainele pot crea iluzii optice.

Contextul este cu atât mai sensibil cu cât Trump, ajuns la 79 de ani, a fost frecvent subiectul dezbaterilor privind starea sa de sănătate. Cu toate acestea, reprezentanții săi au respins constant astfel de speculații, iar evaluările medicale oficiale anterioare l-au descris ca fiind într-o formă fizică bună.

image

Până în prezent, nu a existat nicio reacție oficială din partea echipei lui Donald Trump sau a instituțiilor implicate în legătură cu imaginile devenite virale, însă știe toată lumea că președintele american se află la o vârstă la care… surprizele neplăcute pot apărea.

image

Până la urmă, s-a văzut clar, nu cu mult timp în urmă, că Trump avea ba mâinile umflate, ba pline de vânătâi. Face perfuzii sau alte tratamente medicale sofisticate? Administrația de la Casa Albă nu suflă o vorbă despre așa ceva, ceea ce ne oferă nouă ocazia de-a specula cum considerăm potrivit.

foto - Profimedia, preluare Irish Star US



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg