Cele mai ciudate întâlniri dintre foşti iubiţi

Actualizat:
8 hepta 2062688 jpg jpeg

Ce mică e lumea! După ce s-au despărţit, au crezut că au închis acel capitol din viaţa lor, însă iată că s-au înşelat, pentru că, vrând-nevrând, foştii iubiţi au dat nas în nas în aceleaşi cercuri pe care le frecventează. 

Miranda Kerr & Orlando Bloom

Cei doi foşti soţi, alături de fiul lor, Flynn

La numai câteva luni după divorţ, actorul a intervenit în timpul unui interviu pe care modelul îl oferea la petrecerea Oscar a celor de la Vanity Fair, în 2014. Situaţie cât se poate de ciudată! El s-a aplecat spre ea pentru a-i spune că arăta minunat şi i-a plantat apoi un pupic pe obraz. După care a întrebat-o dacă totul e OK în ceea ce o privea. Ea a rostit timid şi stângaci un „Da!” şi a încercat să se concentreze mai departe pe interviul pe care îl oferea.

Charlize Theron & Sean Penn

image

Au fost împreună timp de doi ani şi chiar ajunseseră să se logodească înainte de-a se despărţi în iunie 2015. Însă despărţirea lor nu a fost atât de amicabilă pe cât ar fi vrut cei doi foşti iubiţi să lase de înţeles. De ce spunem asta? Pentru că cei doi actori s-au întâlnit în timpul realizării filmului The Last Face (2017) şi nu dădeau semne că nu mai pot de bucurie să se întâlnească. Dimpotrivă. N-au vrut să aibă de-a face unul cu altul!

Sofia Vergara & Nick Loeb

image

Nici aceşti doi foşti logodnici nu s-au despărţit în cele mai bune condiţii. De fapt, post-despărţire, el a dat-o în judecată pe Sofia pentru a putea folosi embrionii congelaţi şi concepuţi pe vremea când formau un cuplu. Procesul dintre cei doi a fost îndelungat şi dureros, aşadar Vergara şi Loeb numai prieteni nu au rămas după ce şi-au luat “Adio!” unul de la altul.

Aşadar, la numai câteva luni după despărţire, Sofia şi Nick s-au întâlnit pe covorul roşu, iar situaţia nu poate fi mai stânjenitoare! Frumoasa columbiană se lăuda cu iubitul ei de atunci, Joe Manganiello, care tocmai apărea în filmul Magic Mike XXL (2015), când Nick s-a băgat în cadru şi făcea feţe-feţe. Sofia l-a ignorat complet, spre surprinderea tuturor celor prezenţi.

Nicole Kidman & Lenny Kravitz

image

Cine îşi mai aduce aminte că muzicianul şi actriţa au format un cuplu la un moment dat?! De fapt, chiar au fost logodiţi în 2003, însă Nicole nu era pregătită pe atunci să facă pasul cel mare. În 2006, în schimb, a devenit soţia lui Keith Urban şi e fericită alături de acesta în continuare.

Lenny Kravitz

Ei bine, soţii Kidman-Urban s-au întâlnit cu fostul iubit al actriţei la CMT Awards, în 2013, şi au încercat să se poarte cu toţii civilizat. Au pozat pentru o fotografie împreună, după care fiecare şi-a văzut de ale lui. Ciudat e, însă, un amănunt – Lenny a ţinut-o de mână pe fosta lui iubită chiar în faţa actualului ei soţ! Hmmm!...



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg

Parteneri

incendiu bloc Suceava  foto  Ştirea Sucevei jpg
Impozit locuință - taxe casa FOTO Shutterstock
incendiu la o hala din valcea png
Vladmir Putin FOTO Shutterstock jpg
Edi Rama FOTO EPA-EFE
crin antonescu 1  foto lia olguta vasilescu jpg
image png
Navă container care navighează prin câmpul de mine navale în largul mării FOTO Shutterstock
proteste elevi Franţa colaj social media jpg