Cele mai mari donaţii ale vedetelor

Actualizat:
cele mai mari donatii ale vedetelor jpeg

An de an, celebrităţile de la Hollywood îşi dedică timpul şi resursele financiare în susţinerea unor cauze umanitare. Unele dintre ele, însă, fac din asta un scop al vieţii şi se-nscriu în topul celor mai generoase vedete. În acest sens, ne-am gândit să facem un top al celor mai mari donaţii ale vedetelor! Haideţi, aşadar, să vedem care au fost cele mai consistente donaţii!

Taylor Swift, de exemplu, este una dintre cele mai mărinimoase vedete. În 2012, cântăreaţa de muzică country a donat nu mai puţin de 4 milioane de dolari muzeului Country Hall of Fame. Desigur, şi-n anii ce-au urmat, Taylor a făcut numeroase donaţii. Un simplu exemplu ar fi donaţia de 50.000 de dolari pentru un spital de copii din Philadephia. Dar asta nu-i tot. Ea a mai donat de-a lungul anilor şi pentru şcoala pentru oameni cu deficienţe de auz, pentru bolnavii de cancer, etc. De altfel, acţiunile ei umanitare nu au trecut neobservate, Robert F. Kennedy Center au răsplătit-o pe artistă cu un premiu ”Ripple of Hope”.

Taylor Swift

Autoarea seriei Harry Potter, J.K Rowling, este, de asemenea, printre cele mai generoase personalităţi. Aceasta a donat, de-a lungul anilor, în jur de 160 de milioane de dolari în diferite scopuri umanitare. Ea sprijină, în mod special, fundaţia ”One parent Families”, o organizaţie scoţiană care susţine părinţii singuri, cauză cu care rezonează, fiind chiar ea un părinte singur.

Eram imposibil, desigur, ca din acest top să lipsească Brad Pitt şi Angelina Jolie. Cei doi au pledat pentru mai mult de 60 de cauze umanitare de-a lungul timpului, unele dintre ele vizând copiii, bineînţeles. Ajutând să eradicheze foamea, sărăcia şi bolile, cei doi au donat deja peste 24 de milioane de dolari.

Angelina Jolie Pitt şi Brad Pitt

Elton John este o altă personalitate interesată de bunăstarea celor mai puţin norocoşi. ”The Sunday Times”, de exemplu, a organizat în 2013 un top cu donaţiile făcute de persoanele bogate din Marea Britanie, iar Elton John se afla în fruntea acestui clasament. Vedeta a donat nu mai puţin de 22, 4 milioane de dolari pentru bolnavii de SIDA.

Şi solistul trupei irlandeze U2, Bono, se numără printre cele mai generoase vedete internaţionale. Acesta a donat numai în 2013 suma de 12, 8 milioane de dolari. Desigur, de atunci, s-a implicat şi-n alte cauze umanitare, pentru care a donat alte sume la fel de consistente.



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg