Cele mai stânjenitoare situaţii în care au fost puse vedetele

Actualizat:
Nicki Minaj Miley Cyrus 900 600 jpeg

Dacă vă gândeaţi că totul în jurul vedetelor este programat şi că ele nu au parte de momente stânjenitoare vă înşelaţi! Tocmai pentru că tot timpul un aparat de fotografiat sau o cameră de filmat pe urmele lor, vedetele apar în tot felul de situaţii compromiţătoare. Haideţi să rememorăm, astfel, cele mai stânjenitoare situaţii în care au fost puse vedetele!

Miley Cyrus făcută de râs de Nicky Minaj

Anul acesta, Miley Cyrus a fost gazda premiilor VMA. Din păcate pentru ea, a avut de îndurat injuriile altei colege de breaslă, pe motiv de ... bârfe!

În timp ce-şi accepta pentru cel mai bun videoclip hip-hop, Nicky a şocat pe toată lumea, întorcându-şi privirea către Miley Cyrus şi adresându-i cuvinte grele: „Acum să ne întoarce la târfa asta care a avut multe de spus presei despre mine. Miley, care-i treaba?”

Din fericire, Miley Cyrus a ştiut să gestioneze situaţia de criză şi a calmat pe cât posibil spiritele: „Suntem toţi în această industrie, ţoţi dăm interviuri şi toţi ştim că presa manipulează tot rahatul ăsta”.

Însă, cu siguranţă acest moment a fost unul extrem de stânjenitor pentru Miley, care cu siguranţă nu va uita ”această ieşire” din parte cântăreţei Nicky Minaj.

Katy Perry a căzut pe scenă

În 2008, Katy Perry a fost invitată să performeze la MTV Latin America Awards. Având în vedere stilul cântăreţei, pe scenă a apărut un tort imens, în care aceasta ”a plonjat” la sfârşitul piesei. Din nefericire pentru ea, ulterior, a căzut pe scenă şi nu a mai putut să se ridice nici chip, căci aluneca.

Sofia Vergara a rămas cu... fundul gol

Cele mai dese momente stânjenitoare sunt cauzate de incidentele vestimentare. Acesta a fost şi cazul Sofiei Vergara la premiile Emmy, din 2012. În timp ce păşea pe covorul roşu, rochia extrem de strâmtă a cedat, dezvelindu-i starului fundul în toată splendoarea. Evident, momentul a stârnit valuri de râsete, însă suntem siguri că Sofia nu a trăit atunci ”cel mai fericit moment” din viaţa ei. Asta, deşi, pe unii cu siguranţă nu i-a deranjat priveliştea.

Madonna a căzut de pe scenă

Şi dacă tot am menţionat o căzătură mai sus, merită să amintim şi „performanţa” Madonnei de anul acesta, de la Brit Awards. Nu de alta, dar este exemplu clar că o coregrafie complicată nu e întotdeauna ceea ce trebuie. În cazul Madonnei, ca şi-n cazul lui Katy Perry, tot „recuzita” a fost de vină.

Aceasta pusese la cale un întreg show, în care unul dintre dansatori îi trage pelerina de pe ea. Din păcate pentru ea, dansatorul şi-a executat sarcina cu prea mult exces de zel, şi a făcut-o pe aceasta să-şi piardă echilibrul şi să se rostogolească pe scări.



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg