Cele mai tari farse ale lui George Clooney
Se ştie că George are în palmares unele dintre cele mai haioase păcăleli făcute vreodată la Hollywood. Iar victimele lui sunt de cele mai multe ori la fel de faimoase ca el. Iată cu ce se mândreşte George, dincolo de filmele şi femeile lui.
Se ştie că George are în palmares unele dintre cele mai haioase păcăleli făcute vreodată la Hollywood. Iar victimele lui sunt de cele mai multe ori la fel de faimoase ca el. Iată cu ce se mândreşte George, dincolo de filmele şi femeile lui.
Una dintre primele lui farse, cu care şi-a făcut antrenamentul înainte să-şi atace amicii de calibru greu, a pus probabil pe jar presa, în încercarea de-a găsi măcar una dintre pozele poznaşe. Despre ce e vorba? Prin anii 80, George obişnuia să fure aparatele foto ale prietenilor şi apoi să-şi fotografieze organul genital, pe care avea grijă să-şi aşeze tacticos o pereche de ochelari. "Îi spuneam Mr. Face. Gândiţi-vă, o pereche de ochelari şi un trabuc... practic, arată ca o persoană. Dar n-am mai făcut asta de mult timp. Ultima dată cred că a fost în 1988. Vărul meu, Miguel, şi cu mine i-am făcut-o lui Pat Boone, care s-a amuzat foarte tare", a povestit Clooney.
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, actorul Richard Kind (foto) a aflat într-un mod original cam ce-i poate pielea lui George. "Îmi amintesc că odată am găsit o pictură pe care cineva o aruncase. Era lângă tomberon, iar eu am tot trecut cu maşina pe-acolo de câteva ori. Era o pictură uriaşă şi înfiorătoare. În cele din urmă am oprit, am luat lucrarea acasă, mi-am pus numele pe ea şi am înrămat-o. Apoi, vreme de un an, când prietenul meu, Richard mă invita la golf, îl refuzam mereu, zicându-i: Nu pot, am cursuri de pictură! Pentru ca atunci când a împlinit 40 de ani să mă duc la el şi să-i spun: Profesorul meu de artă este foarte mulţumit de mine, dar această pictură e prima de care suntem amândoi mândri.Tu, Richard, m-ai susţinut atât de mult, vreau să ţi-o dăruiesc ţie. A atârnat în living room-ul său vreo doi ani şi toţi ştiau ce-i cu tabloul ăla, în afară de el", a spus George.
Duelurile în materie de şotii dintre Clooney şi Brad Pitt fac deliciul Hollywodului. Pe platourile peliculei Ocean's Twelve, Pitt a anunţat întreaga echipă de filmare că George cere expres ca toată lumea să i se adreseze cu numele personajului pe care îl interpretează, Danny. Clooney s-a răzbunat crunt. Şi de două ori! Prima dată a lipit pe maşina lui Brad un abţibild cu mesajul Sunt gay şi votez. Al doilea abţibild a fost şi mai necruţător. Pe acesta scria Penis mic la bord. "Oamenii îl claxonau şi-i făceau cu mâna, râzând. Iar el le făcea vesel cu mâna înapoi, crezând că oamenii îl recunoscuseră pe faimosul Brad Pitt", a povestit amuzat Matt Damon.
O altă glumă pe care i-a făcut-o George amicului Brad? Simplu: în timp ce se aflau într-un hotel, undeva în Italia, George a ieşit pe balconul camerei lui Brad, făcând cu mâna fanilor adunaţi afară. "Pentru tot restul nopţii, Brad s-a perpelit auzind adolescentele cum strigă sub fereastra lui George! George!", a relatat făptaşul. Acelaşi Clooney se mai laudă cu o păcăleală, trasă de data aceasta paparazzilor, dar inspirată tot de Brad - şi partenera lui, Angelina Jolie. La un moment dat, actorul a răspândit zvonul că urmează să găzduiască nunta celor doi la vila lui de pe Lacul Como. "Povestea s-a răspândit imediat şi oamenii au început să se adune - şi vreau să spun sute de ziarişti, în faţa casei mele. Am comandat nişte mese pentru ei şi i-am aşezat pe peluză, dacă tot mai survolau şi nişte elicoptere. Toată nebunia a durat vreo două săptămâni, oamenii fiind convinşi că urma o nuntă", a spus George la The Today Show.
Ce se întâmplă, însă, când Brad şi Clooney îşi unesc forţele? Ţinta: mogulul Jerry Weintraub, producătorul seriei Ocean's (foto, alături de George). În timpul unui zbor spre Los Angeles, actorii l-au provocat pe Jerry la o întrecere de băut alcool, având grijă ca ei să-şi umple paharele cu apă. Cînd bietul om, învins, a adormit de beat ce era, cei doi poznaşi i-au umplut chiloţii cu bomboane M&M. "Când m-am trezit, aveam bomboane şi-n pantofi. Ce mi-aţi făcut, nebunilor? Am aflat de la piloţi şi de la stewardese că ei băuseră de fapt apă", a mărturisit, printre hohote de râs, Weintraub.
Nici Matt Damon n-a scăpat uşor din confruntarea cu George. Deh, cine l-a pus să-i spună la un moment dat unui reporter că George e fără îndoială homosexual?! Replica lui Clooney? Când Matt a petrecut o perioadă la vila lui de pe Lacul Como, încercând să slăbească pentru un rol, George a angajat un croitor care să strâmteze zilnic, puţin câte puţin, pantalonii lui Damon în talie. "Omul nu pricepea cum de părea că se îngraşă în timp ce se chinuia atât de tare să slăbească", s-a amuzat farsorul.
Pentru ultima porţie de păcăleală, am păstrat ceva special: una dintre dulcile răzbunări ale lui Brad Pitt şi Matt Damon. Cei doi au angajat acum doi ani un stripper pentru a face show şi a-şi declara dragostea pentru George, în timpul unei conferinţe de presă a starului, la Festivalul de Film de la Veneţia. Cred că sunt îndrăgostit de tine! Ia-mă! Pot să te sărut?, i-a strigat bărbatul. Dovada, în filmuleţul de mai jos. Matt şi Brad şi-au mărturisit ulterior păcatul la show-ul lui David Letterman.
Foto: Reuters