Celebrul scandal Bahmuţeanu-Prigoană

Actualizat:

Una dintre stranietăţile perioadei ăsteia e că lumea se uită la politică. Cam atent. Nu ştiu ce pricepe. Dar se uită. Se uită că nici n-are la ce altceva. Că doamna Simona

Una dintre stranietăţile perioadei ăsteia e că lumea se uită la politică. Cam atent. Nu ştiu ce pricepe. Dar se uită. Se uită că nici n-are la ce altceva. Că doamna Simona e în concediu. Domnul Mădălin la fel. Domnu Dan, nu mai vorbim. El era în concediu mult înainte să şi-l ia. Ăştia sunt plecaţi. De data asta la propriu. Dar obiceiul unei părţi a publicului de a studia balamucuri e greu de debranşat.

Politica în momentul ăsta, datorită haosului de logică şi desfăşurare sugerează că există o Oana Zăvoranu şi la ei. Mulţimea din public ce zăpăceşte telecomanda până se propteşte în prima mahala acum priveşte instinctiv şi entuziast spre ceea ce se povesteşte că ar însemna CCR. Sau CSM. Sau mai ştiu eu ce. În cadrul ăsta există momente în care, chiar şi publicul bine definit de orice pare şi este stupid, pus în faţa evidenţei, nu reuşeşte să monteze capacitatea de a se opune ei. Ei, evidenţei. Şi atunci mai dibuieşte câte ceva. De exemplu, faptul că referendumul e judecat nu după legea referendumului. Ci după cea a alegerii preşedintelui. Există o limită a evidenţei în faţa căreia a strecura opinia e de un penibil grandios. Vizibil chiar şi de la nivelul celor experimentaţi în a defila spre el.

Atunci hai să remobilizăm mondenul. Micile telenovele de după-amiază. Poalele în cap puse în miezul nopţii. Avem în politică un om devenit celebru datorită lor. În mod stupid, e adevărat. El având nenumărate alte motive pentru a-şi justifica anvergura publică în mod corect. Vorbim despre Silviu Prigoană. Băi şi spontan te trezeşti cu Adriana Bahmuţeanu plecată iar de acasă. Şi începe tămbălăul. Dar se prinde greu. Că doamna Simona, domnu Mădălin şi restul sunt în vacanţă. Atunci o chemăm în prime time la Realitatea TV. O dăm pe posturile de ştiri. Şi tot aşa. Toate sub egida cum facem noi să vă ocupaţi şi de altele. Că după prea multă politică te mai trezeşti că începe lumea să priceapă ceva. "Nu ştiu dacă e bine, domnu' chestor!". Este că nu v-aţi gândit la asta?!



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg