Celia, în stare gravă la spital. Ce a păţit solista

Actualizat:
1 celia jpg jpeg

Celia, mama, dar şi sora ei au fost internate în spital, în stare gravă, cu coronavirus. În cele din urmă au reuşit însă să depăşească perioada critică. Artista are doar mulţumiri pentru cei care i-au salvat viaţa.

„Experienţa COVID-19 a fost un coşmar pentru mine/noi. Totuşi n-am cuvinte să mulţumesc Lui Dumnezeu că a îngăduit să ne mai avem unii pe alţii, să rămână şi mama lângă noi. Dumnezeu a lucrat prin oamenii care ne-au îngrijit, cărora nu ştiu cum le voi putea mulţumi, însă îi voi purta în rugăciuni.

Am fost internaţi mai bine de două săptămâni în Spitalul din Deva, secţia Infecţioase, şi ştiu că nimic nu a fost întâmplător.

Oamenii de acolo pur şi simplu ne-au dat putere şi ne-au şters lacrimile…. de la infirmiere, asistente până la minunata doamna dr. Oniciuc Antonela, cea care ţine închegată această echipa minunată, secţia infecţioase fiind condusă cu mult profesionalism de către dansa. 

În momentele de disperare în care simţi că pierzi pe cei dragi, e atât de important să fii pe mâini bune. La noi a fost o întâmplare că am ajuns la Deva, însă pot spune că sigur nimic nu a fost întâmplător.

Mulţumiri enorme promptitudinii doctorilor cardiologi de gardă prin care Dumnezeu face minuni. dr. Blaj Patricia. De asemenea, enorme mulţumiri dr. Săceanu Oana Maria şi asistentei angelice care mi-a devenit bună prietenă, Garofiţa Vizitiu şi întregii echipe.

Regret că n-am reuşit să vă reţin tuturor numele, nici măcar feţele, vă vedeam doar ochii blânzi şi plini de compasiune. Vă mulţumim din inimă tuturor pentru rugăciuni!

Multe ar mai fi de spus şi când voi mai prinde puţină putere am să o fac poate într-un interviu! Dumnezeu să vă protejeze pe toţi!”, a scris Celia pe reţelele de socializare în urmă cu câteva ore.



Recente pe Ok! Magazine

Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg