Celia, incredibil de sexy în noul videoclip! Artista s-a lăsat filmată goală, într-o cadă!

Actualizat:
celia jpeg

A dat lovitura cu piesa ”La două capete”, lansată în colaborare cu Karym, în luna septembrie a acestui an, şi nu se opreşte aici! Celia pregăteşte un nou single, pentru care filmează în prezent un videoclip senzaţie! Haideţi s-o vedem şi noi!

image

Celia se pregăteşte de lansarea unui nou videoclip pentru cel mai nou single al său produs de Boier Bibescu. Pentru noul videoclip artista a abordat o nouă schimbare, atât din punct de vedere muzical, cât şi al stilului vestimentar. De imaginea artistei se ocupă cei de la Muhire, cu care Celia a semnat recent şi un contract de imagine.

image

Pe noua piesă, Celia cântă şi o parte de rap, lucru pe care nu l-a mai făcut până acum, iar fanii artistei, şi nu numai, cu siguranţă vor fi încântaţi. Videoclipul regizat de Florin G. Botea a fost filmat într-un hotel de lux din Mamaia, dar şi la malul mării. Mai mult, cântăreaţa va apărea în câteva cadre în baie, într-o cadă plină de spumă cu vedere spre mare, aproape goală puşcă. Imaginile cu siguranţă vor face furori şi vor suci minţile tuturor bărbaţilor.

image

"Sunt foarte fericită, tocmai am filmat un nou videoclip, e o noua abordare, cu atitudine şi curaj, un nou stil vestimentar, un styling diferit marca Muhire, e ceva special, sunt extrem de mulţumită de echipa mea. În piesă veţi avea surpriza de a mă auzi cântând o parte de  RAP. Ceva nou pentru mine, a fost o provocare! Am filmat la Phoenicia Royal, cel mai luxos hotel din Mamaia, după părerea mea. Un hotel deschis doar anul acesta, unde m-am bucurat de ospitalitate şi stil. Am filmat câteva cadre la malul Marii, fără să ţinem cont că suntem în luna decembrie, totuşi rămân la ideea că e mult mai bine vara la malul marii, hahahah. Am avut parte şi de emoţii destul de mari după ce Irina, coregraful care pregătise nişte momente de dans speciale, s-a accidental la picior. Sunt fericită că nu a fost foarte grav. Emoţii, dar şi multe zambete, implicarea şi oamenii talentaţi au facut ca orele de filmare să nu fie obositoare. iar produsul final să fie unul pe placul tuturor, abia aştept să vă prezint nou clip", ne-a declarat Celia.

foto: arhivă personală



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg