Celine Dion, agasată, pe scenă, de o admiratoare în stare de ebrietate

Actualizat:
celine dion performance z jpg jpeg

Mai toţi cântăreţii au avut de-a face, de-a lungul carierei lor, cu fani agasanţi. Nu de puţine ori unii au ajuns să pătrundă în casele starurilor ori să să le invadeze spaţiul personal. Ei bine, Celine Dion a păţit-o şi ea, chiar la începutul acestui an, în timpul unui concert susţinut în Las Vegas.

Celine a avut de-a face cu o admiratoare în stare de ebrietate

Artista susţinea obişnuitul recital din Las Vegas, când o admiratoare înfocată – pare-se şi-n stare de ebrietate – a urcat pe scenă şi a îmbrăţişat-o. Iar ”show-ul” admiratoarei nu s-a oprit acolo. A început să danseze lasciv, să-I ia microfonul din mână şi chiar să se comporte bizar.

Iar dacă vă întrebaţi ce făceau cei din echipa de securitate a artistei, aflaţi că aceştia au răspuns imediat incidentului, încercând s-o ia de pe scenă pe femeie, însă Celine a fost cea care le-a spus acestora să se îndepărteze şi s-o lase să se descurce singură.

Plină de graţie, dar şi mişcată de drama povestită de femeie (n.r. avea un copil bolnav), a decis să-i facă hatârul şi a mai lasat-o pe scenă câteva momente. Tot Celine a fost cea care a convins-o să se dea de pe scenă şi care a reuşit să o calmeze, deşi femeia părea să fie în stare de ebrietate, ori sub influenţa unor substanţe interzise.

Iată momentul!



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg