Celine Dion învaţă să-şi ia adio

23 septembrie, 2015
Celine Dion Returns To Caesars Palace Residency jpeg

Pe 29 august, o limuzină Maybach, cu perdelele trase la geamuri, oprea în garajul complexului Colosseum din Las Vegas, lăsând să coboare un client important. Un bodyguard se grăbea s-o ajute pe femeia înaltă şi subţire să iasă din maşină. Era Céline Dion, cea pentru care întreg staff-ul se pre­gătise toată ziua s-o primească. Pe chipul ei se citea extenuarea şi dorinţa de-a nu fi întrebată nimic. Peste cinci ore, cântăreaţa canadiană avea să susţi­nă unul dintre cele mai grele concerte de revenire ale sale. Primul, după un an întreg de tăcere.

image

Căci, din august anul trecut, ea a renunţat la toate activităţile profesionale, anulând seria de concerte la Caesars Palace din Las Vegas, dar şi turneul pe care urma să îl susţină în Asia, de pe urma cărora ar fi câştigat o jumătate de miliard de dolari. Totul pentru a se dedica complet îngrijirii soţului ei, fostul impresar René Angélil, care sufe­ră de o formă de cancer instalată la nivelul gâtului. Şi, deşi părea că tratamentul începe să dea roa­de, lupta cu boala continuă pe viaţă şi pe moarte. „René i-a întrebat pe medici cât timp mai are de trăit: trei săptămâni, trei luni? Iar medicii nu ne-au dat niciun răspuns. Evident că-ţi tremură genun­chii, dar atunci când cel pe care îl iubeşti se îmbol­năveşte şi are nevoie de ajutorul tău n-ai timp să plângi. După aceea, poate. Dar nu atunci“, se destăi­nuia ea într-un interviu acordat publicaţiei „USA Today“. „Uneori, vrea să merg alături de el într-un loc diferit. Îl întreb: «Îţi e frică? Te înţeleg. Vorbeş­te-mi despre asta». Iar René îmi răspunde: «Vreau să mor în braţele tale». Eu îi spun: «OK, bine. Voi fi aici, vei muri în braţele mele»“, a continuat artista, emoţionându-ne pe toţi cu povestea ei.

De altfel, e un sentiment cu care Céline trăieş­te de 20 de luni încoace, de când boala, care pă­rea vindecată în 1998, a recidivat. „Viaţa nu este întotdeauna perfectă. Trebuie să-i faci faţă. N-ai de ales. Însă, poţi să alegi felul în care treci prin momentele grele. Dacă n-ai credinţă, eşuezi. Eu sunt foarte credincioasă. Cred în mine, cred în fa­milia mea şi sunt optimistă“, a mai spus canadian­ca, îndemnându-i şi pe copiii săi să aibă aceeaşi atitudine.

Iată de ce anunţul revenirii ei pe scena din Las Vegas, pe 27 august, a uimit pe toată lu­mea. „Primul show va fi delicat. Vor exista momente de tăcere, râs, stângăcie, plâns. Dar acesta este sensul unei reveniri pe scenă – alt-fel, aş lansa doar un album“, spunea ea pen­tru „USA Today“. Nimeni nu ştia ce să creadă: că Céline e constrânsă să-şi reia contractul semnat în Las Vegas, că René e mai bine sau, dimpotrivă, că diva s-a consolat cu gândul că trebuie să meargă mai departe? Într-un fi­nal, cele două conferinţe de presă organizate chiar pe 27 august, în franceză şi în engleză, în prezenţa a doar câtorva jurnalişti aleşi pe sprânceană, a lămurit lucrurile: „Soţul meu, cei trei copii ai noştri, forţa mea interioară m-au determinat să revin pe scenă. Pasiu­nea mea pentru muzică există încă, la fel şi dragostea mea pentru public. René şi copiii şi-au dorit ca eu să fac asta. Nu ştiam sigur dacă aş fi fost în stare să fiu aici, în seara asta, dar a trebuit să luăm o hotărâre: mergem mai departe sau nu? Şi am hotărât să mergem mai de­parte“, a spus Céline Dion în seara de dinaintea pri­mului său concert. „René este un campion. L-am iubit toată viaţa. Nu vreau să mă laud, dar eu sunt cântăreaţa lui preferată şi-şi doreşte să mă vadă din nou pe scenă“, a completat ea, zâmbind amar.

image

Ştiind că îi va fi greu să performeze în prima seară, boşii de la Caesars Palace au primit-o cu braţele deschise, aşteptând-o în culisele sălii Co­losseum cu 928 de trandafiri albi „pentru 928 de recitaluri incredibile“. Un gest care i-a smuls divei primul surâs cu adevărat vesel. Şi spectatorii au aşteptat-o în număr mare, sala fiind plină la pri­mul său concert. Şi, judecând după reacţia publi­cului de la final, surprinsă pe o înregistrare video postată pe contul de socializare al cântăreţei, spec­tacolul a fost unul pe măsura aşteptărilor.

Un singur spectator a aplaudat-o cu timidita­te. Fiul ei, René-Charles, care ştie mai bine decât oricine ce e în sufletul mamei sale. Pentru două ore, amândoi au evadat din vila lor din Las Vegas, transformată acum într-un soi de anexă spitali­cească, unde René este îngrijit nonstop. De-abia ce-a fost externat pe 26 august, adică în preziua marelui concert, dar tot el a insistat ca Céline să nu se răzgândească în privinţa revenirii ei şi să-şi ţină promisiunea faţă de pu­blic. De altfel, el a cerut ca, prin inter­mediul unei camere video instalate în sala de concerte de la Caesars Palace, să asiste şi el la magnificul recital. Desigur, cascada de ima­gini personale din vacanţele pe­trecute de ei doi cu copiii, care se derulau pe ecranul din spa­tele lui Celine, l-au emoţionat în aceeaşi măsură ca şi pe soţia sa, care din când în când trimi­tea bezele spre camera video şi câte un foarte sonor: „Je t’aime, René!“.

image

Vorbe care pe băiatul lor de 14 ani şi jumătate l-au făcut să lăcrimeze. Căci, deşi mama sa îl pregăteşte de ceva vreme să devină „bărbatul casei“, pare că René-Charles înţelege abia acum uriaşa responsabilitate ce i se va aşeza pe umeri. El, ale cărui singure preocupări de până acum erau problemele de matematică (la care ex­celează!), partidele de şah, de golf şi de hochei – la care, de obicei, îl avea partener pe tatăl său. Acum, însă, el trebuie să fie puternic pentru mama sa, dar şi pentru cei doi fraţi gemeni ai săi, Eddy şi Nelson (4), care înţeleg prea puţin din cele ce se întâmplă. René-Charles, însă, s-a obişnuit deja să-şi vadă părintele cum e hrănit cu ajutorul sondei, să vor­bească cu el prin semne sau prin scris (căci René şi-a pierdut vocea, dar şi parţial auzul, după şedin­ţele de radioterapie), să-l menajeze de zgomotul şi agitaţia fraţilor lui mai mici şi să vadă mereu acel SUV negru parcat în faţa intrării, gata oricând de plecare, în cazul în care tatăl său ar avea nevoie să fie transportat la spital de urgenţă. „E dificil pentru el să-şi vadă părintele într-o asemenea stare, pen­tru că mult timp el a reprezentat pilonul cel mai puternic al familiei. Au o relaţie foarte strânsă, iar situaţia de faţă îi face să treacă prin toate senti­mentele posibile“, spune o sursă pentru revista „Closer“.

O situaţie pe care o confirmă şi Céline: „Nu avem viitor. Mâine nu există pentru noi. Viitorul nostru înseamnă doar seara asta“.

foto: guliver/getty images, hepta



Recente pe Ok! Magazine

Ana Violeta Bănică, fiica prezentatoarei Andreea Marin, cu iubitul ei   Instagram jpg
Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg