Céline Dion – „Mă simt eliberată“ FOTO & VIDEO

6 septembrie, 2016
Celine Dion Performs On NBC's "Today" jpeg

Doliul s-a încheiat, dar René e încă un capitol sensibil din trecutul ei. Totuşi, la jumătate de an de când a rămas văduvă, artista canadiană a dat pagina şi s-a reinventat total, semn că e gata să-şi trăiască viaţa.

Céline la "Today Show", în Rockefeller Plaza, New York.

Vreme de trei ani v-am împărtăşit drama lui Céline Dion (48) şi a soţului ei, René Angelil, cel mai solid cuplu de la Hollywood, dar şi cel mai încercat de vicisitudinile vieţii. Căci, deşi luminile rampei îi făceau să pară de neatins, în culise Céline şi René aveau mereu de surmontat obstacole ce le puneau la grea încercare iubirea: de la diferenţa de 26 de ani dintre ei şi opoziţia mamei canadiencei de a-i lăsa să se căsătorească, până la strădaniile ei de a aduce pe lume copii şi lupta lui crâncenă cu cancerul. Iar, la capătul acestor 34 de ani de iubire necondiţionată, dintre care 21 cu verigheta pe inelar, în ianuarie o vedeam pe Céline slabă şi transfigurată, ca o umbră, stând împietrită la căpătâiul Pygmalionului ei. Un tablou trist, transformat la rândul lui într-un spectacol grandios, pus în scenă la Montréal, chiar în capela în care cei doi şi-au jurat iubire veşnică în urmă cu 21 de ani şi jumătate. Numai că şi veşnicia are numărătoarea ei...

La înmormântarea lui René, împreună cu gemenii ei, Nelson şi Eddy, şi cu fiul cel mare, René-Charles.

După show-ul tribut de la Caesars Palace, organizat la nici o lună de la decesul lui René, credeam că Céline se va închide în ea, asemeni unei femei care a ales drumul călugăriei după ce a pierdut singura dragoste pe care a trăit-o vreodată şi singurul bărbat alături de care a cunoscut intimitatea. Cel puţin, asta lăsa să se înţeleagă, la începutul spectacolului, din cele câteva cuvinte spuse cu voce tremurândă, printre lacrimi: „Simt dragostea lui pretutindeni. Îi simt forţa, căldura umană reflectată în fiecare dintre voi. M-a protejat mereu. René, te iubesc în continuare.“

La Caesars Palace Colosseum în Las Vegas, alături de fratele lui René, André, fiica Anne-Marie şi fiii Jean-Pierre, Patrick and René-Charles.

Dar însuşi René, înainte de-a părăsi această lume, i-a cerut să nu-şi neglijeze cariera şi nici să nu-i oblige pe cei trei fii ai lor să se conformeze unui lung şi dureros doliu. Ba chiar a încurajat-o să-şi refacă viaţa şi să evite izolarea şi căderea în depresie. Un îndemn pe care fragila Céline, sprijinită pe umărul fiului său cel mare, René-Charles, şi l-a repetat zi de zi în faţa oglinzii, până când a fost pregătită să înfrunte lumea din care lipsea René al ei. „Va fi dificil, dar voi continua fără el, pentru el. E ceea ce şi-a dorit, iar eu trebuie să mă ţin de promisiunea pe care i-am făcut-o“, le spunea ea în luna mai celor de la „Ici Paris“.

O promisiune de care şi-a amintit şi pe scena premiilor Billboard, când a interpretat hitul formaţiei Queen, „Show Must Go On“, şi când premiul Icon, înmânat de însuşi fiul ei cel mare, i l-a dedicat tot lui René: „Iubitule, premiul ăsta îţi aparţine. Show must go on! (Spectacolul trebuie să continue, n.r.)“.

În Midtown, New York City.

Aşa se face că, încurajată de familie, prieteni şi colaboratori, canadianca şi-a şters lacrimile, a renunţat rapid la hainele cernite şi a început să vadă viaţa în alte culori. Şi chiar dacă vorbeşte adesea despre regretatul ei soţ, iar piesele de dragoste pe care obişnuieşte să le cânte în spectacolele ei i le dedică în gând tot lui, de ceva vreme muzica îi este şi terapie, nu doar dor. „L-am iubit prea mult ca să pot să  îndur cei trei ani de suferinţă pe care i-a trăit, deci cumva sunt recunoscătoare că acea parte a vieţii lui s-a încheiat“, spunea ea înaintea unui concert ţinut vara aceasta la Montréal, oraşul de baştină al lui René.

Şi, de îndată ce a tras cortina peste această suferinţă, artista s-a redescoperit sau, mai bine spus, a dat frâu liber acelui iureş interior pe care şi l-a controlat atâta timp, din respect pentru René şi pentru viaţa lor aşezată de cuplu conservator. Abia acum putem spune că începem s-o cunoaştem pe adevărata Céline, cea care zăcea latentă în sufletul unei femei devotate mariajului ei până la pasivitatea faţă de restul lumii. Abia acum o vedem experimentând, zburdând, glumind, scurtându-şi fustele şi adâncindu-şi decoleurile, visând la lucruri îndrăzneţe şi uimindu-ne pe toţi... cu tinereţea ei. Căci dând la o parte vălul tristeţii, vedem o Céline sexy şi provocatoare, revelându-şi silueta de invidiat în cele mai hot ţinute. Un stil pe care cântăreaţa îl afişa arareori chiar şi pe scenă ori pe covorul roşu, dar pe care acum îl abordează zi de zi, cu ajutorul noului ei stilist, Law Roach, care o încurajează să-şi iubească mai mult corpul şi să-l pună mai mult în evidenţă. Nu e, oare, şi asta parte din aceeaşi terapie de regăsire a sinelui?

La "Today Show" (NBC), în New York.

Dar dacă tot vorbim despre recuperare, e cazul să amintim şi de mâna de ajutor întinsă de cântăreaţa P!nk, care i-a compus o melodie care chiar aşa se numeşte, „Recovering“. Wow, P!nk? Da, vocea aceea sonoră nu doar de pe scenele muzicale, ci şi din campaniile PETA şi anticancer. „O iubesc pentru talentul ei, pentru felul ei de-a fi, pentru omul care a devenit. Când am întâlnit-o la BMA, am întrebat-o dacă poate să-mi scrie o piesă care să-mi dea forţa să merg mai departe. Şi mi-a dăruit melodia «Recovering»“, avea ea să povestească în exclusivitate pentru E! Entertainment.

Acum, nici „Encore un soir“, piesa compusă special pentru ea şi pentru René, nu mai e un cântec trist, pentru că Céline crede că există o altă viaţă dincolo... „Acum, când ştiu că nu mai suferă, mă simt puternică, mă simt eliberată, cânt din toată inima şi cu multă bucurie.“

Cert e că o vedem zâmbind tot mai des, unde mai pui că e şi plină de surprize. Întrebată de revista „Vogue“ ce ar alege între piercing şi tatuaje, a spus că a văzut mulţi oameni care şi-au făcut tatuaje pe care le regretă, dar că şi ea se gândeşte să-şi facă un tatuaj în amintirea soţului ei, sub forma unei bătăi de inimă a acestuia. Din nou René... Dar, pe bune, Céline Dion tatuată? Când a mai vorbit ea vreodată despre asta?

La NBC, în emisiunea "The Tonight Show Starring Jimmy Fallon".

Apoi, invitată în emisiunea lui Jimmy Fallon, pe 21 iulie, am descoperit o Céline plină de umor şi de talente ascunse. Cu multă dezinvoltură, ea a intrat în jocul realizatorului şi a imitat o serie de artişti celebri, precum Cher, Michael Jackson, Rihanna, Johnny Cash şi Sia. Ba chiar a făcut şi câteva mişcări de twerking în rochia ei mini cu străluciri ca de oglindă. Uimitor! Cool! Fabulos!

A doua zi, pe 22 iulie, având aceeaşi bună dispoziţie şi spontaneitate, canadianca i-a dat pe spate pe telespectatorii programului „Today’s Talk“ de la NBC, unde a făcut glume şi a imitat-o din nou pe Sia, în timp ce savura un Pinot Noir Rosé. În direct! După care a prezentat modă şi s-a arătat interesată de manichiura metalică. Chiar şi gazda emisiunii, Kathie Lee Gifford, a fost surprinsă să vadă o divă fiind atât de... populară.

Dar, pe lângă dispoziţia ei contagioasă, Céline a povestit şi cum a reuşit să se ţină departe de depresie şi, totodată, să-i facă pe gemenii ei în vârstă de cinci ani să conştientizeze lipsa tatălui. „Mă uit la copiii mei şi-l văd pe René în ochii lor. Din fericire, când el s-a stins din viaţă, ei nu l-au văzut şi eu am încercat să-i ţin departe de tot ce a urmat. Dar ştiam că trebuie să le spun ce s-a întâmplat şi am cerut cuiva să-mi facă rost de nişte cărţi în care să găsesc o îndrumare potrivită. Ei bine, nu m-au ajutat... Am renunţat la ele şi m-am gândit aşa: dacă eşti mamă şi ai trei copii, importantă e prezentul, momentul ăla. Aşa că, tocmai când ne făceam bagajele să plecăm la Montréal, i-am chemat pe gemeni şi i-am pus să privească cu mine apusul. «Vedeţi cât de frumos este? Bucuraţi-vă de el şi apoi veniţi în casă să vorbim». Apoi, i-am luat deoparte şi le-am spus: «Am ceva să vă spun, dar să nu mă întrerupeţi. Ştiţi filmul Up? Vă mai amintiţi de Eli, care s-a dus Sus?», «Da, era bătrână», «Era foarte bătrână, dar uneori te duci Sus şi când eşti foarte bolnav. Ştiţi unde e tata acum?», «E Sus?», «Da, e Sus împreună cu Eli. Şi când ajungi Sus, nu mai ai cum să vii înapoi. Dar acolo nu te mai doare nimic. Aşa şi tata, nu-l mai doare nimic, poate mânca, poate vorbi, e fericit şi ne priveşte.» Şi am ieşit iar afară şi le-am spus că trebuie să ne bucurăm de fiecare apus şi de fiecare lucru în parte şi pentru tata. Apoi, l-am văzut mai târziu pe Edi luând poza lui René şi sărutând-o şi punându-l şi pe Nelson să facă la fel. Acum a devenit un ritual de fiecare noapte“.

La Billboard Music Awards, cu fiul ei cel mare.

Cum a pus, însă, problema faţă de fiul ei cel mare, René-Charles, un adolescent care şi-a pierdut părintele în dificila perioadă de tranziţie spre maturitate şi care a resimţit uriaşa povară de a prelua rolul tatălui său? „I-am spus că nu e responsabilitatea lui să devină bărbatul casei. «Ai viaţa ta, nu eşti tatăl tău şi nici nu eşti aici să-l înlocuieşti.»“. Iar Céline chiar pare a fi suficient de puternică pentru a nu-şi împovăra fiul cu treburi care nu-l privesc la vârsta asta, chiar dacă publicaţii precum „Gala“ îşi amintesc cum René spunea despre primul lui născut că „Ştiu că va avea grijă de mama lui, la un moment dat. René-Charles e siguranţa mea pentru ziua de mâine.“ Să se fi referit, într-adevăr, şi la rolul de viitor impresar al mamei lui, aşa cum speculează publicaţia franceză, asemeni lui Danny Bennet (fiul lui Tom Bennet) şi Mark Jones (fiul lui Tom Jones)? E prematur să vorbim despre asta, mai ales că Aldo Giampaolo a preluat acest rol, dar l-am văzut totuşi în culise la Las Vegas...

Mama lui insistă, însă, că băieţii ei trebuie să-şi trăiască firesc copilăria şi adolescenţa, chiar dacă averea şi statutul le oferă o libertate de care doar urmaşii privilegiaţi beneficiază. Cum ar fi faptul că René-Charles nu merge la şcoală, ci studiază acasă cu profesori privaţi, timp de trei-patru ore pe zi. În schimb, deşi va împlini curând 16 ani, mama lui nu e de-acord să-şi ia carnetul de şofer mai devreme de majorat, deşi legislaţia americană o permite.

Cât priveşte vizitele din culisele de la Caesars Palace, gurile rele spun că, de fapt, René-Charles vrea să se asigure că mama lui nu cade pradă farmecului noului ei chitarist, Kaven Girouard (30), despre care câteva publicaţii franceze şi canadiene au scris că i-a intrat rapid în graţii şi că între ei ar fi o chimie irezistibilă de un an încoace, de când chiar René l-a recrutat pentru trupa ei de muzicieni. Lucru sesizat şi de americanii de la „National Enquirer“, cu ocazia concertului din 21 mai.

Chitaristul Kaven Girouard.

Cu toate acestea, Céline ne asigură, via „Elle France“, că nu este cazul să ţesem scenarii, chiar dacă în ultimii trei ani a dormit singură. „Deocamdată, nu mă gândesc nicio secundă cum ar fi să am un alt bărbat în viaţa mea, în cinci ani sau în zece ani de acum încolo. Plus că am deja trei bărbaţi acasă!“. OK, şi-atunci ce e cu toate acele fuste mini şi cu toate decolteurile generoase? Sunt doar demonstraţii de stil, de reinventare, de marketing? „Nu există vârstă pentru modă şi pentru a te juca cu hainele“, îi spunea ea gazdei emisiunii „Sucré Salé“ de la un post de televiziune din Québec, unde şi-a prezentat în premieră noua garderobă. Haine de grande dame alături de piese moderne, mulate, scurte, decupate, din piele sau jeans, cu animal print sau în culori fosforescente. Adică de tinerică şi de femeie dispusă să trăiască viaţa la maximum. După cum ea însăşi afirmă: „Viaţa merge mai departe. Azi mă simt liberă, ca şi cum aş zbura“.

image


Recente pe Ok! Magazine

Insula de 1 milion Kanal D JPG
Matt Damon și soția Luciana, Profimedia (4) jpg
Geanina Ilieș, Iuliana Pepene, Crina Abrudan, prezentatoare TV, zeițe pe catwalk   Remus Nicolaescu jpg
FotoJet Amalia jpg
Haven Garner Warren, Jessica Alba și Honor Warren participă la proiecția Netflix, GettyImages jpg
Bridgerton foto Getty Images jpg
Jennifer Lopez la absolvirea mezinului lui Ben, Profimedia (2) jpg
jennifer lopez si ben affleck 24 august7 jpeg
FotoJet Ben jpg
Oprah jpg
Joe Biden, captură video
Al Di Meola jpg
FotoJet Bradley jpg
Rihanna, look nou, Profimedia (4) jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, profimedia 0774735387 jpg
Tudor Constin Altceva cu Adrian Artene png
gimnasta Diana Bulimar   pictorial OK, Sorin Stana (1) JPG
Bon Jovi Familie PNG