Charlie Sheen a evacuat-o pe fosta nevastă

Actualizat:
wenn20437902 jpeg

Actorul a dat-o afară pe Denise Richards, una dintre fostele lui soţii, din vila pe care o cumpărase pentru aceasta şi cele două fiice ale lor, Sam (10) şi Lola (8). Iată care a fost motivul disputei lor.

Actorul a dat-o afară pe Denise Richards, una dintre fostele lui soţii, din vila pe care o cumpărase pentru aceasta şi cele două fiice ale lor, Sam (10) şi Lola (8). Iată care a fost motivul disputei lor.

Starul american îi cumpărase fostei sale soţii Denise Richards o reşedinţă de lux - în care actriţa locuia alături de cele două fiice ale fostului cuplu şi de fiica ei Eloise, în vârstă de doi ani - în aceeaşi zonă în care locuieşte şi el, Mullholland Estates. Potrivit unei surse, actorul a vândut, însă, acea vilă unui prieten, după ce s-a certat cu Denise Richards, informează dailymail.co.uk.

"Avocaţii lui Sheen au contactat-o pe Denise pentru a pune toate detaliile la punct. Charlie vrea ca Denise să părăsească acea comunitate în care el locuieşte de multe luni, iar logodnica lui, actriţa porno Brett Rossi, l-a presat şi ea foarte mult să ia această decizie", a declarat o sursă pentru tabloidul RadarOnline.

Potrivit unor apropiaţi ai celor două vedete, Denise Richards are toate motivele pentru a fi supărată, însă regretă cel mai mult faptul că vila se află foarte aproape de şcoala unde învaţă Sam şi Lola.

"Şcoala la care merg Sam şi Lola se află la mai puţin de cinci minute de mers cu maşina de casa în care au locuit până acum", a declarat o sursă.

image

În martie, presa americană a dezvăluit că Charlie şi Denise vor încerca să se înţeleagă cu ajutorul unui mediator, întrucât actorul a solicitat în justiţie reducerea pensiei alimentare de 55.000 de dolari pe lună pe care trebuie să o plătească fostei sale soţii.

"Charlie nu şi-a mai văzut fiicele de câteva luni şi consideră că este ridicol să îi plătească lui Denise o pensie alimentară de 55.000 de dolari pe lună", spune o altă sursă.

Charlie Sheen şi Denise Richards au avut mulţi ani o relaţie cordială după divorţ, însă cele două vedete s-au certat foarte tare în 2013, după ce actriţa i-a interzis fostului soţ să le vadă pe cele două fiice ale lor.



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png