Charlize Theron şi-a pierdut trei dinţi în timpul filmărilor

Actualizat:
charlize theron jpeg

Dacă Demi Moore şi-a pierdut dinţii din cauza stresului, Charlize Theron a dezvăluit că nişte cascadorii de pe platourile de filmare au lăsat-o fără trei dinţi.

Charline, în noul film

Charlize Theron îşi promovează, în prezent, cel mai recent film numit ”Atomic Blonde”, în care joacă rolul unui agent MI6, pe nume ”Lorraine Broughton”. Vorbind despre această peliculă şi despre peripeţiile pe platourile de filmare, actriţa de 41 de ani a declarat pentru revista ”Total Film” că-n timpul unor cascadorii periculoase şi-a spart trei dinţi.

image

Partea tristă e că ”aventura” nu s-a încheiat cu râsete, ci chiar dimpotrivă. Charlize a ajuns pe mâna medicilor, care au fost nevoiţi să intervină chirurgical pentru a-i reda zâmbetul perfect al actriţei.

Charlize Theron

”Am vrut să fie ceva real, raw, şi să-i facem pe telespectatori să simtă fiecare pumn sau lovitură. N-a fost nimic frumos în asta. Mi-am spart trei dinţi, am avut probleme dentare şi tot trebuia să mă antrenez vreo cinci ore pe zi. Dar da, după câteva proceduri şi câteva operaţii, sunt ca nouă”, a povestit Charlize pentru publicaţia amintită anterior.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp