Cher vs. Madonna: duelul divelor: „Madonna e incredibil de creativă pentru că e incredibil de... netalenta­tă!“

Actualizat:
1 chero jpg jpeg

N-au îngropat securea războiului nici după 35 de ani de critici reciproce, care nu fac decât să se înteţească pe măsură ce trec anii.

În momentul de faţă, Regina Pop e (încă) în cârje, după accidentul suferit în fe­bruarie în timpul unui concert din Pa­ris, şi dă semne îngrijorătoare în izola­re - sprijinind pseudo-medici care susţin că măştile de protecţie nu sunt necesare în pan­demie şi că ADN-ul extratereştrilor e folosit pentru tratamentele medicale - iar Zeiţa Pop (cum e denumită Cher) şi-a anulat toate con­certele din toamnă, şi-a serbat ziua de naştere distanţându-se de prieteni şi, de plictiseală parcă, şi-a suflecat mânecile ei bufante, în sti­lul anilor ‘80, şi a dezgropat conflictul mocnit dintre cele două superstaruri. Din lipsă de noi subiecte de promovat, maşinăria de PR a lui Cher (74) a scos, vara asta, de la naftalină un interviu vechi din 1991, dar cât se poate de ac­tual şi-n ziua de azi: „Madonna e incredibil de creativă pentru că e incredibil de... netalenta­tă!“. Iar interpreta hitului If I Could Turn Back Time şi-a susţinut părerea proastă despre ri­vala sa decenii în şir, făcând-o ba urâtă, ba rea. Cum era de aşteptat, Material Girl a lovit-o pe adversara ei de 74 de ani acolo unde o doare mai mult: „Cher a îmbătrânit frumos, se ţine bine pentru vârsta ei...“.

Ironia din mesajul Madonnei este eviden­tă, dar a şi meritat-o actriţa din Moonstruck (1988)!

La câte sâgeţi otrăvite a îndreptat spre Madge de-a lungul anilor, mă şi mir că Cher n-a păţit-o mai rău! Dar ce au de împărţit cele două vedete? S-au bucurat şi se bucură în continuare amândouă de succes, notori­etate şi avere consistentă, sunt ambele plu­rivalente, style icons, lideri de opinie şi nişte femei ambiţioase, talentate, adevărate modele pentru oricine-şi doreşte să dea lovitura în showbiz. Şi-atunci de unde nevoia de-a se tot împunge una pe alta în public? Cher a început toată tărăşenia. Ea o tot face cu ou şi cu oţet pe diva de 61 de ani şi dă de înţeles că Madonna ar trebui să se retragă când încă-i mai cunoaşte lumea numele. Apoi creatoarea hitului Like a Virgin se laudă apropiaţilor că ea e mai tânără şi mai bogată decât „predecesoarea“ ei.

Ce-i drept, Cher a avut primul No.1 în ‘65, adică cu aproape două decenii înaintea „succesoa­rei“ ei, iar Madge se pricepe la afaceri ca ni­meni alta, dar ce contează toate astea când e loc în entertainemnt pentru amândouă?! Păi, contează dacă divele au ajuns să se certe şi pe bărbaţi. Se pare că „tinerica“ Madonna s-a dat, în anii ‘80, la iubitul veteranei Cher, Ro­bert „Bagel Boy“ Camilletti, şi de-atunci iadul s-a declanşat la Hollywood. Mai mult, blondina a fost invitată acasă la Cher şi s-a purtat exe­crabil cu musafirii faimoasei gazde. Şi-atunci cât să mai rabde şi câştigătoarea Oscarului?! Prietenia lor iniţială – atât cât a durat ea, vreo 10 minute maximum – e compromisă pe veci, după cum ne-a dat de bănuit, în 2018, legenda­ra cântăreaţă: „Aş face un duet cu Adele, Pink şi... în niciun caz cu Madonna!“ Un duet nu, dar un duel rămâne oricând valabil!



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg