Christine Valmy a murit - Uite ce viaţă de poveste a avut

Actualizat:
2207 jpeg

„Regina cosmeticelor“, aşa cum a fost supranumită de americani, s-a stins din viaţă ieri, în urma unui infarct, la vârsta de 88 de ani. Ea a lăsat în urmă un imperiu în domeniul frumuseţii, condus astăzi de fiica sa.

„Regina cosmeticelor“, aşa cum a fost supranumită de americani, s-a stins din viaţă ieri, în urma unui infarct, la vârsta de 88 de ani. Ea a lăsat în urmă un imperiu în domeniul frumuseţii, condus astăzi de fiica sa.

Plină de viaţă, veselă şi foarte elegantă. Aşa am văzut-o de fiecare dată pe această inegalabilă doamnă a bunului gust şi-a simţului estetic impecabil, care a transformat tehnicile de înfrumuseţare în artă, nu la noi, ci la americani.

Christine Valmy a devenit cunoscută în 1965, după ce a înfiinţat Christine Valmy Inc, sub această denumire apărând în următorii ani peste 30 de saloane de înfrumuseţare şi şcoli de machiaj, estetică şi manichiură.

Christine Valmy s-a născut în Bucureşti în 1926 şi, după ce a ajuns în SUA, şi-a schimbat numele de botez, Xantopol, cu unul mai uşor de pronunţat pentru americani: Valmy, numele unei localităţi în care armata franceză a înregistrat o mare victorie în 1792.

Valmy a făcut Şcoala Ortodoxă Română, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Drept, iar în paralel a urmat cursuri de cosmetică, iar studiile în acest domeniu au dus-o în Grecia, apoi în SUA.

„Am făcut doi ani şi ceva Dreptul, dar în al treilea an, adică în ’49, s-a întâmplat ceva. Eu umblam cu vulpe argintie şi, bineînţeles, că m-a luat în vizor comitetul de studenţi. Am aflat şi eu că cei din comitet avuseseră o discuţie despre mine şi m-am dus apoi să-mi iau un palton bej, modelul «Partizana». Dar lumea îmi spunea că mi-oi fi schimbat eu hainele, dar nu păcălesc pe nimeni. Nu m-am mai dus la facultate, că mi-a fost frică, n-am terminat-o“, a povestit femeia de afaceri într-un interviu pentru revistatango.ro.

image

A urmat, în schimb, în paralel, cursuri de cosmetică. De la 17 ani a început să lucreze ca esteticiană. Şi-a deschis un institut, unde învăţa tainele cosmeticii pe evreicele ce urmau să plece în Israel. Apoi, în anii 60, a lucrat cu Elisabeth Arden, în Grecia. Deşi nu ştia o boabă de greceşte, a învăţat esenţialul şi i-a impresionat pe şefii companiei, care au vrut să o facă reprezentant al Greciei şi Israelului şi să îi dea un salariu de 700 de dolari pe lună. I-a refuzat însă.

Ajunsă în America, a lucrat o vreme la Elisabeth Arden, iar apoi şi-a deschis propriul institut. Lucrurile nu au mers bine, iar Valmy a fost nevoită să renunţe la afacerea proprie. Dar nu şi la meseria de cosmeticiană.

image

"I-am convins cu chiu cu vai să mă angajeze, dar mi-au zis că n-o să spună clienţilor că vin din Romania, ci din Elveţia, de la sediul central Elisabeth Arden pe Europa. Produsele se vindeau în farmacii, iar eu ma fiţâiam dintr-o farmacie în alta să le vorbesc oamenilor despre creme şi loţiuni şi, după trei luni, am dublat vânzările in Grecia".

image

Cei de la „Vogue“ au remarcat-o în 1964, dedicându-i câteva rânduri în revistă, iar acesta a fost începutul ''imperiului'' Valmy. „Ziceau că fac lucruri interesante cu pielea. A urmat alt articol, alte editoare de beauty erau interesate, voiau să ştie ce anume fac eu. Veneau la mine, iar eu le spuneam că mai uşor le conving dacă probează un tratament de-al meu pe pielea lor. Nu voiau, le era frica, abia stăteau pe marginea scaunului. Dar am început să am presă“, a explicat Valmy într-un interviu acordat în 2010 pentru „Tango“.

image

Valmy a fost căsătorită de trei ori. În ultima parte a vieţii, Valmy s-a întors în România, iar duminică seară a suferit un infarct şi a murit la Spitalul Fundeni din Capitală, unde era internată pentru complicaţii cardiace.

image

Foto: capturi TV, revistatango.ro, christinevalmy.ro



Recente pe Ok! Magazine

Magic Mike Manganiello jpeg
FotoJet (73) jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233784 jpg
Rebel Wilson   Instagram (6) jpg
Ben Affleck foto profimedia jpg
Motanul Larry la Trooping the Colour   Instagram jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233470 jpg
FotoJet (72) jpg
Keir Starmer și soția lui, Victoria   GettyImages 2282725198 jpg
Prietenii tăi  foto   Getty jpg
Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, Profimedia (2) jpg