Cine-ar fi zis? Mădălina Ghenea și Chef Richard Abou Zaki au fost surprinși împreună la Roma

Actualizat:

Imaginile vorbesc de la sine! Una dintre cele mai frumoase românce și unul dintre cei mai de succes chefi bucătari, cu stea Michelin, au avut parte de o întâlnire memorabilă în Italia.

Mădălina Ghenea și Chef Richard Abou Zaki au fost surprinși împreună la Roma   FOTO Instagram jpg

Un el și o ea se plimbă pe idilicele străduțe pietruite din Roma și se întâlnesc undeva lângă o veche fântână din marmură, dintr-o piațetă în care ajung adesea. După haine și expresiile pe care le au, par a fi italieni. Ea e o femeie superbă, aflată în floarea vârstei, care își etalează nurii în cea mai șic rochie vintage, albă cu buline negre, sandale albe fine și o cochetă geantă mică, așa cum se purta odinioară de damele cochete și așa cum se poartă iar acum de către tinerele fete. El e un tânăr ce pare mai mereu grăbit, mai puțin în ziua aceasta, când timpul parcă s-a dilatat. Are o cămașă albă descheiată la primul nasture, o pereche de pantaloni clasici, într-o nuanță camel, și o pereche de mocasini din piele maro, pe care îi poartă așa cum fac italienii vara, direct pe piele, pentru a avea pasul ușor și mersul confortabil.

Numai că el și ea nu sunt italieni, ci români. Ce-i drept, doi români de succes, mutați de mulți ani în Italia, de atât de mulți ani încât pot fi confundați cu localnicii. El este Chef Richard Abou Zaki, despre care s-a dus vestea că are două restaurante renumite în Italia, dintre care unul a fost înnobilat cu o stea Michelin. Iar ea este splendissima Mădălina Ghenea, al cărei chip suav aduce atât de bine cu cel al actriței Sophia Loren în tinerețe și cu care românca noastră a făcut furori și pe podiumurile de modă, și în pictorialele fashion, și pe micile și marile ecrane, în filme, videoclipuri și reclame.

Ei bine, Mădălina Ghenea și Chef Richard Abou Zaki au fost surprinși împreună la Roma în niște ipostaze absolut romantice. Cine ar fi zis că cei doi se vor întâlni? Cu atât mai puțin într-o atmosferă idilică. Însă ceea ce pare a fi un basm urban a fost, de fapt, scena unui proiect special anunțat de Chef Richard Abou Zaki: „A fost o experiență minunată, am filmat împreună cu Mădălina în cele mai frumoase locuri din Roma și abia aștept să văd rezultatul acestei colaborări”, a spus juratul „Chefi la cuțite” într-o postare pe Instagram.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg