Cine cu cine s-a sărutat, cine pe cine a ironizat, surpriza Brad Pitt şi alte momente la Golden Globes

Actualizat:
emma stone jpeg

Gala Premiilor Golden Globes, care a avut loc, aseară, la Hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, a fost prilej pentru noi să admirăm cele mai frumoase ţinute de star, să ne bucurăm pentru premianţi, dar să ne şi delectăm cu cele mai amuzante şi inedite momente care i-au avut ca eroi pe cei mai mari actori de la Hollywood.

Surpriza serii a fost, desigur, prezenţa lui Brad Pitt la eveniment, un Brad  care arată mai bine ca niciodată în ciuda celor 53 de ani din buletin. Actorul a fost invitat să prezinte filmul Moonlight, care a câştigat trofeul pentru cel mai bun film/dramă.

Când actorul şi-a făcut apariţia pe podiumul de prezentare, amicii lui de la Hollywood, în frunte cu bunul prieten Matt Damon, au aplaudat şi l-au încurajat, ştiind că starul nu trece prin cele mai bune momente ale vieţii lui în acest moment.

Şi tot despre bărbaţi frumoşi este vorba şi în al doilea moment amuzant al serii. S-a întâmplat la anunţarea câştigătorului trofeului pentru cel mai bun actor într-un musical/comedie, când Andrew Garfield, fostul iubit al Emmei Stone, a pierdut în favoarea lui Ryan Gosling. Din fericire, Andrew a fost consolat de… amicul Ryan Reynolds, care i-a plantat un sărut umed direct pe buze.

While Ryan Gosling was winning, Ryan Reynolds and Andrew Garfield were kissing. #GoldenGlobes pic.twitter.com/6yUIYoa8g4 — 9GAG (@9GAG) January 9, 2017

While Ryan Gosling was winning, Ryan Reynolds and Andrew Garfield were kissing. #GoldenGlobes pic.twitter.com/6yUIYoa8g4

— 9GAG (@9GAG) January 9, 2017

Un astfel de moment la feminin a fost cel dintre actriţele Sarah Paulson şi Amanda Peet, care s-au sărutat, la rândul lor, pe covorul roşu. Un sărut între două prietene vechi, deşi Sarah este lesbiană declarată, fiind într-o relaţie cu veterana actriţă Holland Taylor, de 74 de ani.

Că a venit vorba despre îmbrăţişări şi sărutări bizare, un alt moment simpatic a avut-o protagonistă pe la fel de simpatica Emma Stone.

Îmbrăţişarea în trei

Emma Stone's awkward reaction to her double hug w/ Damien Chazelle was hilarious/reminded me of this: https://t.co/WK2P2hl2tZ #GoldenGlobes pic.twitter.com/Mww9hEPoaf — Jarett Wieselman (@JarettSays) January 9, 2017

Emma Stone's awkward reaction to her double hug w/ Damien Chazelle was hilarious/reminded me of this:

— Jarett Wieselman (@JarettSays) January 9, 2017

În momentul în care regizorul filmului

, Damien Chazelle, a fost anunţat câştigător la categoria sa, Emma Stone s-a repezit să-l îmbrăţişeze exact în momentul în care acesta şi-a luat, la rândul lui, iubita în braţe şi a sărutat-o. Cu alte cuvinte, a fost vorba despre o îmbrăţişare în trei, care l-a luat prin surprindere, totuşi, pe  Chazelle. Noroc că iubita lui, actriţa Olivia Hamilton, are simţul umorului şi s-a amuzat de situaţie, deşi Emma a părut uşor jenată.

Jimmy Fallon

Aproape toată gala Globurilor de Aur a fost cu şi despre filmul La La Land, aşa că şi monologul de deschidere a galei s-a inspirat şi a parodiat un moment din musical. Ei bine, prezentatorul Jimmy Fallon a intrat în pielea lui Ryan Gosling într-o secvenţă înregistrată în avans, în care este parodiată scena de deschidere din filmul menţionat, cu dansul pe maşinile staţionate pe autostradă. În cazul serii de ieri, maşinile au fost aliniate pe covorul roşu, iar Jimmy a fost acompaniat în momentul lui muzical de mai multe vedete precum Nicole Kidman, Amy Adams, Sarah Paulson sau Evan Rachel Wood.

Nu putea lipsi, evident, nici dansul romantic din film, care i-a avut protagonişti în parodia de ieri pe Jimmy şi pe Justin Timberlake, spre amuzamentul audienţei.



Recente pe Ok! Magazine

Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg
Amal și George Clooney, înainte de nunta lor din 2014, Profimedia jpg
DSC 1152 JPG
Odiseea jpg
Otniela (9) jpeg
Amal și George Clooney, GettyImages (3) jpg
Giulia Farnese, amanta lui Rodrigo Borgia devenit Papa Alexandru al VI lea   wikipedia   FOTO Instagram jpg
colaj travel Bulgaria  jpg
Joan Collins, GettyImages (3) jpg
Dagoș Bucur amenințat de vecini ca în serialul Trafic   FOTO Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Shakira, Profimedia (4) jpg
Jennifer Garner, Profimedia (7) jpg