Cine este Hailie Jade Scott, adevărata iubire a lui Eminem?

Actualizat:
6 profimedia 0423746500 jpg jpeg

În spatele băiatului rău care a dominat rappul prin anii ̔2000 se ascunde un tată extrem de afectuos!

Cine este cea mai importantă femeie din viaţa lui? Eminem, pe numele lui adevărat Marshall Mathers, ajuns astăzi aproape de nerecunoscut din punct de vedere fizic, la cei 47 de ani ai săi, trăieşte un vis frumos graţie singurului său copil. Este vorba despre Hailie Jade Scott, în vârstă de 24 de ani, fiica acestuia cu fosta nevastă, Kim Scott. Moştenitoarea faimosului rapper alb este mândria acestuia, mai ales după ce aceasta a absolvit Universitatea de stat din Michigan cu o diplomă în psihologie şi este un star în devenire în lumea influencerilor de pe Instagram, cu cei 2 milioane de urmăritori ai ei.

5 eminem jpg jpeg

Întrebat într-un interviu pentru podcastul lui Mike Tyson, Hotboxinˋ, despre viaţa amoroasă a fiicei sale, Eminem a răspuns următoarele: "Hailie nu are copii, dar are un iubit. Îi merge foarte bine şi mă face extrem de mândru. Mai am o nepoată pe care am crescut-o şi care-mi este ca o fiică. Are 26 de ani. Şi mai am o fiică mai mică, are 18 ani acum". Starul se referă la Alaina Marie Mathers şi Whitney Scott Mathers, fiicele sale adoptive despre care lumea ştie foarte puţine lucruri spre deloc. Prima este fiica surorii gemene a fostei sale soţii, pe numele ei Dawn Scott, şi a doua este fiica lui Kim (foto jos) dintr-o relaţie cu alt bărbat. Eminem şi Kim au adoptat-o pe Alaina după ce mama acesteia, Dawn, a fost găsită moartă într-un parc de rulote, în 2016, ca urmare a unei supradoze.

3 emi2 jpg jpeg

Este interesantă generozitatea paternă a rapperului care era privit ca fiind un tip fără inimă, aceea de a adopta aceste fete care nu-i sunt rude de sânge. Până la urmă, însă, faptul că el şi iubita lui din liceu, Kim, au rămas într-o relaţie de prietenie după o poveste de dragoste cel puţin bolnavă, spune multe. Cei doi au început să iasă împreună în 1989, au devenit părinţii lui Hailie în 1995, s-au căsătorit în 1991 şi au divorţat în 2001, pentru ca, în 2006, să treacă din nou pe la altar şi apoi, imediat, pe la divorţ.

"Lucrul de care sunt cel mai mândru, când mă gândesc la realizările mele, este că am avut ocazia să cresc copii", mărturiseşte astăzi rapperul. Evident că tânăra Hailie, sânge din sângele lui, este persoana pe care o preţuieşte cel mai mult. Aceasta locuieşte în Detroit, la câteva minute de locul în care a crescut alături de părinţii săi, Eminem şi Kim, şi se iubeşte de patru ani cu absolventul de Ştiinţe Economice, chipeşul Evan McClintock, care i-a intrat la inimă chiar şi... socrului Eminem.

        View this post on Instagram                       A post shared by Hailie Jade (@hailiejade) on Dec 25, 2019 at 2:57pm PST

View this post on Instagram

A post shared by Hailie Jade (@hailiejade) on

Revenind la Hailie şi la legătura puternică pe care o are cu aceasta, Eminem ne mai emoţionează cu o mărturisire: "Nu puteam să eşuez. Nu puteam să o văd crescând şi să nu poată spune că tatăl ei avut succes. Este tot ce am pe lumea asta!"



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (82) jpg
Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg