Cine este iubitul secret al Mirelei de la „Insula iubirii“? Fratele său ar avea o avere de 125 de milioane de euro

Actualizat:
5 mirela insula iubirii iubit florin tecar jpg jpeg

În ultimele săptămâni, în mediul online a apărut o informaţie potrivit căreia Mirela de la „Insula iubirii“ ar iubi din nou, însă fanii emisiunii se întrebau cine ar putea să fie bărbatul care îi este acum alături fostei iubite a lui Ionuţ Gojman.

Din câte se pare, Mirela Baniaş ar forma un cuplu cu un bărbat care locuieşte în Dej şi se numeşte Florin Tecar. Acesta a postat în luna decembrie mai multe fotografii în care apare alături de fosta concurentă de la „Insula iubirii“, iar internauţii s-au grăbit să spună că acesta este mult mai bătrân decât Mirela şi că nu s-ar potrivi.

Parcă special pentru a le da peste nas cârcotaşilor, Florin Tecar a postat pe Facebook un mesaj prin care încearcă să le demonstreze tuturor că iubirea nu ţine cont de vârstă.

image

„Când dai greş în viaţă sau când lucrurile s-au întors împotriva ta, încerci să schimbi sensul roţii şi să muţi focusul de pe tine pe viaţa altora. Pentru tine, acum e un specimen, dar acum puţin timp era dragostea vieţii tale. Atunci când vorbeşti de oamenii din viaţa ta, practic, vorbeşti mai mult despre tine. Hainele, vârsta, aspectul fizic sunt lucruri care contează prea puţin atunci când două suflete se îndrăgostesc. Cred că orice femeie adevărată ştie ce vrea în viaţa ei, un bărbat care să îi fie alături, să o iubească nemărginit şi să o trateze exact aşa cum merită, nu cum a fost tratată până acum. Dintr-un loc fericit, femeia nu pleacă niciodată“, a scris Florin Tecar pe Facebook.

Florin Tecar ar fi fratele lui Ioan Tecar, un afacerist care conduce 13 firme şi care ar avea o avere de 125 de milioane de euro, după cum notează Gazeta de Cluj. Mai mult decât atât, se pare că familia Tecar ar fi o apropiată PSD şi ar fi finanţat de-a lungul anilor campanile social democaţilor din municipiul Dej.

Mai multe fotografii cu Mirela şi iubitul ei pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg