Cine încinge cel mai mult atmosfera vara asta? ATENŢIE, urmează imagini explicite!

Actualizat:
1 fotojet 3 jpg jpeg

În plină vară, starurile ridică şi mai mult temperatura cu fotografiile HOT pe care le-au publicat pe conturile lor de scocial media. Nimic nu le-a împiedicat pe vedete să-şi dezvăluie cele mai mari atuuri fizice şi să pozeze în stil provocator şi absolut seducător!

De la nume consacrate precum Halle Berry, Rita Ora şi Channing Tatum la starlete precum Kourtney Kardashian, Kylie Jenner şi Sofia Richie, toată lumea a renunţat la haine şi la inhibiţii vara asta, pentru a le oferi fanilor ceea ce-şi doresc mai mult – o imagine cât mai îndrăzneaţă!

Fie că sunt ipostaze jucăuşe – precum cea a lui

, care s-a lăsat pozată în duş, sau ca a

, care înfuleca pizza în cadă, goală toată – sau unele de-a dreptul explicite – cum am avut surpriza (plăcută, de altfel) să-l descoperim pe

sub cascada de apă şi fără urmă de textilă pe el, fotografiile SEXY ale vedetelor au rupt internetul în două. Au fost admirate de fani, la numai câteva clipite de la postarea lor, şi apoi preluate de presa din întreaga lume datorită succesului răsunător pe care l-au avut.

Nu în ultimul rând, există şi categoria fotografiilor artistice. Sexy, dar artistice. Halle Barry, de pildă, a profitat de dunele spectaculoase de nisip, unde filma cel mai probabil vreo secvenţă dintr-un film sau îşi petrecerea câteva zile de relaş, pentru a-şi undui trupul perfect şi-a contura una dintre cele mai frumoase fotografii din spaţiul online.

Rămâne la latitudinea ta pe care o consideri preferată şi cine crezi tu că şi-a etalat mai lăudabil trupul per-fect! Să înceapă dezmăţul!

foto - Instagram

11 jpg jpeg

Nina Agdal

24 jpg jpeg

Kourtney Kardashian

22 jpg jpeg

Kylie Jenner

27 jpg jpeg

Halle Berry

29 jpg jpeg

Rita Ora

23 jpg jpeg

Sofia Richie

26 jpg jpeg

Padma Lakshmi

28 jpg jpeg

Jessie J

25 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg