Cine şi-l aminteşte pe fiul cel mare al lui Prigoană? Honorius se ocupă de afacerile familiei şi este bun prieten cu Elena Udrea

Actualizat:
1 adriana bahmuteanu 46615600 jpg jpeg

În această săptămână, tabloidele şi emisiunile mondene din ţara noastră au scris pe larg despre un nou scandal în care sunt implicaţi Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, vedeta TV fiind acuzată de fostul ei soţ că i-a torturat pe cei doi copii pe care îi au împreună, Eduard şi Maximus.

Cu toate că problemele dintre cei doi nu mai surprind pe nimeni, acuzele de acum sunt foarte grave, însă Adriana Bahmuţeanu a spus că instanţa va decide cine are dreptate. Odată cu acest scandal, în atenţia publicului au reajuns şi Honorius şi Silvius Prigoană, băieţii cei mari ai afaceristului. Despre aceştia, în urmă cu un an Silviu Prigoană afirma că trebuie să se descurce, deoarece el nu le va lăsa nimic din avere. „Copiii primesc de la mine tot ce este mai important: sănătate! De restul, să se descurce şi singuri“, afirma în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

Din câte se pare, ceea ce a spus Silviu Prigoană nu are legătură cu realitatea, deoarece Honorius Prigoană se ocupă de toate afacerile familiei, după ce tatăl lui s-a retras din activitate. Mai mult decât atât, fiul cel mare al lui Prigoană este prieten foarte bun şi cu Elena Udrea şi cu iubitul ei, Adrian Alexandrov.

image

În urmă cu aproape trei ani, Udrea şi partenerul ei au fost prezenţi la nunta lui Honorius, toată presa afirmând că fostul ministru a devenit naşa fiului lui Prigoană. „Un eveniment unic în viaţa unor tineri, cununia religioasă, a devenit subiect de speculaţii pentru toţi neaveniţii, in cazul lui Honorius şi Corina Prigoană. În loc să fie apreciată dorinţa lor de a se cununa şi în faţa lui Dumnezeu, în biserică, ei fiind deja căsătoriţi civil în America, unii s-au gândit să îi critice doar pentru a face rating într-o zi de duminică. Dacă ar fi vrut să respecte adevărul, ar fi trebuit să întrebe şi apoi să spună că de fapt naşii cuplului Prigoană nu am fost eu, ci un cuplu de tineri căsătoriţi, Sorina şi Gheorghiţă Moisac. Ne-am fi dorit şi eu şi ei să le fiu naşă, dar tocmai faptul că nu sunt căsătorită m-a împiedicat. Haideţi să păstrăm o minimă decenţă şi să lăsăm tinerii să se bucure de evenimentul minunat pe care aceştia îl trăiesc“, spunea Elena Udrea la acea vreme.

În urmă cu aproximativ o lună, Honorius Prigoană a fost văzut cel mai recent în public, iar alături de el era nimeni altul decât Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea. Acesta s-a aflat în România, în timp ce fostul ministru se află în continuare în arest în Costa Rica. Tot anul trecut, dar în luna septembrie, Honorius Prigoană a participat şi la nunta cumnatei lui, Izabella, care s-a căsătorit cu artistul Ionică Ardeleanu.

Mai multe fotografii din prezent cu Honorius Prigoană pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg