Cine sunt fraţii vitregi ai Prinţilor William şi Harry?

Actualizat:
nunta camila jpeg

Dacă ar fi să ne amintim tabloul de familie din ziua nunţii Camillei cu Prinţul Charles, am sesiza că acolo erau, pe lângă Prinţul William şi Prinţul Harry, alţi doi tineri, pe care, însă, nu-i cunoaştem. Ei bine, cei doi erau copiii din mariajul anterior al Camillei, practic fraţii vitregi ai Prinţilor Harry şi William.

În dreapta fotografiei, stăteau Tom şi Laura, copiii Camillei.

Dar să ne amintim cum au ajuns aceştia să fie înrudiţi cu familia regală! În 1995, după 22 de ani de mariaj, Camilla se despărţea de Andrew Parker-Bowles, ceea ce îi facilita acesteia drumul spre Palatul Buckingham. Zis şi făcut! Zece ani mai târziu, Camilla devenea soţia Prinţului Charles, aşadar Ducesă de Cornwall. Însă Camilla n-a venit cu ”mâna goală” în acest mariaj! Şi-a adus şi cei doi copii, o fată şi un băiat, pe nume Laura, respectiv Tom.

Camilla, alături de cei doi copii ai ei, Tom şi Laura

Aşadar, Prinţul Harry şi Prinţul William sunt fraţi vitregi cu Laura (39) şi Tom (43). Din fericire, aceştia din urmă nu-şi doresc nimic din ce nu li se cuvine şi, de regulă, se ţin la distanţă de evenimentele familiale regale.

Camilla, Tom Parker Bowles şi fiica sa, Laura Lopes, în boxa regală

Asta nu înseamnă, însă, că Charles nu-i îndrăgeşte şi că îi ţine la distanţă. Nu, dimpotrivă. Charles merge, de ori câte ori, are ocazia să-i viziteze şi nu-i taie nici de pe lista de Crăciun. Ba mai mult, fiica Laurei, Eliza, a fost una dintre domnişoarele de onoare la nunta Prinţului William cu Kate Middleton.

Nepoata Camillei, din partea fiicei sale, la nunta Prinţului William cu Kate Middleton

Dar cu ce se ocupă cei doi, mai exact? Ei bine, Laura, care e căsătorită şi are trei copii, este co-fondator al unei galerii de artă din Londra, în timp ce fratele său, Tom, de asemenea căsătorit şi cu doi copii, este jurnalist. Tom a lucrat o perioadă la aceeaşi revistă la care a lucrat şi sora sa, după care s-a specializat în gastronomie, - a şi scos o carte de reţete -, şi-n prezent e critic culinar şi deţine unul dintre cele mai renumite restaurante din Londra.

”Bunicul” Charles alături de cei trei copii ai Laurei Lopes, fiica Ducesei de Cornwall

Camilla şi cei cinci nepoţi din partea celor doi copii, Laura şi Tom. În spate: fostul soţ, Andrew Parker-Bowles.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg