Clanul Trump. Faceţi cunoştinţă cu prima familie a Americii!

Actualizat:
Republican Presidential Nominee Donald Trump Holds Election Night Event In New York City jpeg

Una dintre cele mai extravagante familii din Statele Unite tocmai ce-a aterizat la Casa Albă şi trebuie să recunoaştem că avem de-a face cu un clan numeros. Asta deoarece al 45-lea preşedinte ales al Americii, căsătorit acum a treia oară, are nu mai puţin de cinci copii şi opt nepoţi.

Toată familia Trump, în noaptea alegerilor

Să-i cunoaştem, aşadar, numeroasa familie!

Melania Trump fostă Knauss

Donald Trump, Barron, Melania şi Ivanka Trump

Fost model de origine slovenă, Melania este cea de-a treia nevastă a miliardarului, cu care acesta este căsătorit de 11 ani. Prima Doamnă are 46 de ani a obţinut cetăţeania Americană acum 10 ani, cu un an după ce s-a măritat cu Trump. Melania şi Donald au un singur copil împreună, pe Barron, în vârstă de zece ani., cel supranumit Mini-Donald.

De la stânga la dreapta: Donald Trump Jr., Eric Trump şi soţia acestuia, Lara Yunaska

Donald Trump Jr.

Primul născut al preşedintelui din mariajul lui Ivana trump are 38 de ani şi a fost foarte activ în campania prezidenţială a tatălui său. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, este implicat în afacerea familiei, Trump Organization. Căsătorit din 2005 cu modelul Vanessa Kay Haydon, juniorul are nu mai puţin de cinci copii.

Ivanka Trump

Este cea mai cunoscută dintre cei cinci copii ai noului preşedinte şi este, la rândul ei, o femeie de afaceri redutabilă. În vârstă de 35 de ani, Ivanka a moştenit frumuseţea mamei sale, Ivana, al rândul ei fost model, de origine cehă. După ce s-a căsătorit cu Jared Kushner, în 2009, s-a convertit la iudaism. Ivanka are trei copii, o fată şi doi băieţi.

Eric Trump

În vârstă de 32 de ani, Eric este al treilea născut al lui Donald şi-al primei sale soţii, Ivana, şi are un rol de conducere în Trump Organization. Eric este căsătorit din anul 2014 cu Lara Lea Yunaska, de profesie producător de televiziune.

Ivanka Trump şi soţul ei, Jared Kushner, alături de Tiffany Trump (dreapta)

Tiffany Trump

În vârstă de 23 de ani, Tiffany este cea mai puţin cunoscută dintre copiii lui Trump, fiind fiica acestuia din cel de-al doilea său mariaj, cu actriţa Marla Maples. Tiffany a fost şi ea prezentă în seara cea mare a tatălui ei, deşi se spune că este copilul cel mai puţin apropiat de Donald.

Donald Trump şi Barron

Barron Trump

Singurul copil al actualului cuplu Trump are zece ani şi i se spune Little Donald, datorită extraordinarei asemănări cu tatăl lui. Barron este cel mai mic de vârstă copil al unui preşedinte ales american, record deţinut până acum de Sasha Obama.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg