Claudiu Bleonţ: "Suntem un amestec de ordine şi dezordine"

Actualizat:
3 bleont1 jpg jpeg

„Suntem un amestec de ordine şi dezordine, lumină şi întuneric”, spune actorul Claudiu Bleonţ, care ne-a delectat de-a lungul anilor cu zeci de roluri memorabile în teatru sau film.

Ne bucurăm în continuare de prezenţa sa pe scenele marilor teatre bucureştene, dar şi ale celor din ţară ori străinătate. Acum, alături de el, la TVR, în emisiunea Nocturne, de la ora 23.00, ne vom aminti întâmplări răscolitoare.

Şi pentru că suntem în luna în care numărăm 32 de ani de la Revoluţia Română”, Claudiu Bleonţ ne povesteşte cum a trăit şi ce a însemnat pentru el punctul de cotitură din istoria recentă a României. Revoluţia l-a prins în turneu. A fost rechemat la Petroşani, unde îşi făcea stagiatura, iar acolo a aflat ce se întâmpla în România în decembrie 1989. Ne amintim şi despre comunism, despre raţia de viaţă pe care o primeau românii. Claudiu Bleonţ nu a uitat niciodată frigul îndurat în acea perioadă, când, în turnee fiind, ajungea să fie cazat în camere îngheţate de hotel.

Nu se aştepta să cadă regimul comunist, avea 31 de ani pe atunci, dar a simţit profund acea mare schimbare: „A fost ca o despieliţare dintr-un Ev Mediu”, mărturiseşte actorul. Cum au putut să trăiască şi să se exprime atunci artiştii, actorii, oamenii de cultură în general? Care a fost soluţia libertăţii în vremuri întunecate? Tot invitatul Marinei Constantinescu răspunde: „Până în anii '90, oamenii s-au salvat prin cultură”.

Ce înseamnă pentru actorul Claudiu Bleonţ teatrul, filmul, o viaţă închinată scenei, vom afla mai multe în această seară, la TVR 1. Un lucru e sigur, mărturiseşte invitatul: „Prin teatru, am scos la iveală rebelul din mine, care a fost anihilat de rigoarea liceului german şi a anilor de scrimă”...



Recente pe Ok! Magazine

Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg