Cleopatra Stratan a împlinit 20 de ani. Ce surpriză i-a făcut soțul, Edward Sanda

Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Instagram PNG

Ce alt loc mai potrivit în care să-ți sărbătorești ziua și iubirea? Superba artistă și-a văzut visul cu ochii.

Cleopatra Stratan și-a sărbătorit frumoasa vârstă de doar 20 de ani departe de familie, însă cu soțul său iubit, în orașul Iubirii. Cei doi s-au îmbarcat cu o zi înainte, cu destinația Paris, căci a fost dorința sărbătoritei, o împătimită a călătoriilor.

Cleopatra a avut grijă să-și încânte fanii cu imagini superbe din Paris, unul dintre cele mai frumoase orașe europene și destinația preferată a îndrăgostiților. Și mai ales cu magazinele în care a intrat, încântată de ce a văzut în Paris.

Edward i-a făcut artistei și o declarație de dragoste emoționantă: ”La mulți ani fericiți , tu cea care îmi dai dragostea la maxim in fiecare zi și îmi umpli inima de bucurie!”.

Chiar dacă nu a fost aproape de părinți la această aniversare importantă, când a schimbat prefixul a doua oară în viață, Cleopatra s-a gândit la ei și le-a transmis un mesaj emoționant, de recunoștință.

„Astăzi, de ziua mea, am primit de la părinții mei cel mai de preț cadou: 20 de ani – poate cei mai frumoși ani din viața lor, datorită cărora astăzi sunt sănătoasă, cea mai împlinită și fericită alături de omul pe care îl iubesc! Mulțumesc mami și tati! Vă iubesc!', a scris Cleopatra în descrierea unei fotografii.

Cleopatra Stratan jpg

Publicul larg este nostalgic și nu poate uita însă imaginea adorabilă a micuței Cleopatra, artista în devenire care cânta cu foc ”Ghiță, te aștept diseară la portiță” și atât de sprijinită de tatăl său, celebrul artist Pavel Stratan.

Cleopatra a dezvăluit Fanatik ce a primit de la Rodica și Pavel Stratan: „Mi-au luat ceva de îmbrăcat pe care mi-l dorisem eu mult. Cadoul lor pentru mine a fost dragostea pe care mi-au oferit-o, susținerea care contează cel mai mult și tot ceea ce mi-au oferit ei ca părinți și poate chiar și mai mult. Din punctul ăsta de vedere recunoștința mea rămâne eternă pentru ei.”, a declarat Cleopatra pentru sursa citată.



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg