Clipe SFÂȘIETOARE pentru Mihaela Rădulescu. Vedeta se află în Austria, la funeraliile iubitului Felix

A doua zi neagră după ziua în care a murit este aceasta: funeraliile lui Felix Baumgartner au loc în Austria, iar Mihaela Rădulescu este prezentă.

mihaela felix jpg

Într-un material exclusiv prezentat de ROMÂNIA TV, vedeta a fost văzută îmbrăcată în alb și împietrită de durere.

Sunt clipe sfâșietoare pentru fosta jurată de la ”Românii au talent”. La 11 zile de la tragicul accident în care Felix Baumgartner și-a pierdut viața, trupul său a ajuns în Austria natală, iar Mihaela Rădulescu, sfârșită de durere, a găsit puterea să se afișeze la funeralii, să interacționeze cu apropiații și să fie puternică, așa cum o știm.

Vizibil slăbită și îndurerată, vedeta din România care s-a iubit 11 ani cu regretatul sportiv a apărut îmbrăcată în alb și cu părul desfăcut.

Potrivit România TV, trupul lui Felix va fi depus două zile la capelă, după care va fi înmormântat.

Un lucru inedit, dar atât de în spiritul lor, este rugămintea Mihaelei către prieteni. Vedeta TV i-a rugat pe apropiați să nu vină cu flori, ci să facă alt gest în memoria regretatului ei iubit.

Mihaela Rădulescu le cere oamenilor să nu aducă flori sau coroane, ci să facă donații pentru o fundație cu scop nobil, transmite România TV în exclusivitate din Austria. Felix Baumgartner va fi depus astăzi la capelă, unde sunt așteptati cei care vor să îi aducă un ultim omagiu.

Felix Baumgartner, legendarul sportiv extrem, cunoscut în întreaga lume pentru saltul său stratosferic, s-a stins fulgerător într-un tragic accident de parapantă, petrecut în Italia. Anchetatorii cred că a suferit un stop cardiac în aer, acesta fiind decedat în momentul impactului cu solul. Alături de el, în ultimele sale zile de viață, s-a aflat Mihaela Rădulescu, femeia pe care a iubit-o profund și care i-a fost sprijin constant în ultimii 11 ani. Povestea lor de dragoste, discretă, dar intensă, a fost una dintre cele mai solide relații din viața fostului sportiv austriac.

Inclusiv în ultimul story în viață al lui Felix, apărea Mihaela.

Într-un interviu acordat în urmă cu cinci ani, Mihaela Rădulescu spunea că nu mai are gânduri de căsătorie. „(…) Am învățat să-mi prețuiesc mult mai mult viața privată. Și am constatat că am numai de câștigat de-aici, atât eu, cât și familia mea. Nu mai vreau să mă mărit, nu trăiesc ce vor alții, ci doar ce are sens total pentru mine.

Și dacă o relație cu un bărbat de pe altă planetă mă face fericită și trebuie să ne întâlnim în cosmos ca să fim fericiți, o s-o fac, fără selfie. Știu că pare ciudat să nu trăiești în aceeași casă, oraș, țară cu bărbatul tău, dar la fel de ciudat poate fi să-ți împarți patul sau gândurile cu un om pe care nu-l mai iubești sau care are pe alta.

Nu trăim la fel, nu gândim la fel despre iubire și libertate, nu simțim la fel, deci haideți să mai și acceptăm că și cuplurile pot avea diverse forme de fericire și de conviețuire. Iar dacă nu puteți accepta, eu tot vă doresc fericirea mea, pentru că e reală și întreagă”, a declarat Mihaela Rădulescu pentru revista VIVA!.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg