Compromisuri incredibile! Actori care au fost forţaţi să facă ceea ce urăsc mai mult

Actualizat:
FotoJet jpeg

Nu-i uşor să fii actor şi să-ţi înfrângi cele mai mari temeri chiar pe ecran, în văzul lumii. Cel puţin de asta încearcă să ne convingă aceste staruri. Iată ce au fost nevoiţi să facă de dragul unul rol!  

Leonardo Di Caprio a mâncat carne crudă

image

Toată lumea e de acord că faimosul actor a făcut un rol de excepţie în filmul The Revenant. Şi chiar aşa şi este, având în vedere că Leo este un vegetarian convins şi, în ciuda acestui lucru, a fost nevoit să mănânce carne. Mai exact ficat de bizon. Iar pentru ca asemenea lucru să se întâmple, producătorii au cerut permisiunea în scris a avocaţilor şi a agenţilor lui Di Caprio înainte de a-i servi superstarului carne crudă. Iar actorul chiar a menţionat în interviuri experienţa inedită prin care a trecut la filmări: “Cea mai grea parte a fost să mănânc membrana de deasupra. E ca un balon. Când muşti din ea, pur şi simplu ţi se sparge în gură.” Iac!

Kit Harington a fost îngropat de viu

image

Ce om normal la cap îşi doreşte una ca asta?! Pe bune! Chiar şi pentru un rol care să-i aducă faimă şi avere, tot nu e ceva ce vreun actor ar face cu plăcere, să fim serioşi! Aşadar, nici Kit, din Games of Thrones, n-a fost prea încântat că urma să fie îngropat de viu la filmări. De fapt avea o adevărată fobie legată de acest moment, iar regizorul a aflat asta şi a exploatat cât a putut de bine teama actorului. “Harington chiar mi-a spus că cea mai mare frică a lui este să fie îngropat de viu, iar eu f-a molosit de asta pentru a filma una dintre cele mai cutremurătoare secvenţe din serial”, a declarat încântat regizorul serialului.

Tobey Maguire n-a vrut s-o sărute pe Kirsten Dunst

image

Scena în care Spider-Man o sărută pe partenera sa stând invers poate fi una dintre cele mai romantice momente din cinematografia americană recentă, însă pentru actor a fost un adevărat chin. “Trebuie să înţelegeţi că eu atârnam cu capul în jos, era noapte, ploua şi mie îmi intra apă în nas în continuu. Iar lucrurile s-au înrăutăţit atunci când Kristen mi-a dat uşor masca jos, iar eu nu mai puteam să respir deloc”, povesteşte Tobey din culisele realizării blockbusterului.

Jared Leto n-a mai mâncat deloc

image

Cam extrem, nu credeţi? Indiferent cât de multe ameninţări a primit actorul de la medici şi nutriţionişti – care-l sfătuiau să-şi tempereze entuziasmul şi să încerce să slăbească pentru rol într-un mod sănătos – actorul din Dallas Buyer's Club a decis să nu mai mănânce deloc doar pentru a slăbi mai repede şi mai mult. “Am mai făcut chestii asemănătoare, adică să slăbesc sau să mă îngraş pentru un rol, însă acum a fost totul diferit. Organele şi muşchii mi s-au atrofiat. Ce să mai zic de stomac?!...”, a declarat Jared.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg