Conchita Wurst : Cum a devenit Tom Neuwirth, fost decorator de vitrine, „regina“ Europei

Actualizat:
conchi 2 jpeg

Cântăreaţa Conchita Wurst, din Austria, care a câştigat finala Eurovision 2014, sâmbătă seară, la Copenhaga, a avut de înfruntat numeroase critici la nivel internaţional, după încheierea show-ului, ca urmare a look-ului său ieşit din comun.

Travestitul Conchita Wurst, din Austria, care a câştigat finala Eurovision 2014, sâmbătă seară, la Copenhaga, a avut de înfruntat numeroase critici la nivel internaţional, după încheierea show-ului, ca urmare a look-ului său ieşit din comun.

Pentru prima dată din 1966, Austria a câştigat finala concursului Eurovision, prin travestitul Conchita Wurst, pe numele său real Tom Neuwirth - purtând tocuri înalte, gene foarte lungi, dar şi o barbă generoasă.

Biografia Conchitei Wurst arată că Thomas "Tom" Neuwirth s-a născut în 1988, în Gmunden, Austria. Înainte de a se dedica muzicii, a fost decorator de vitrine. La vârsta de 14 ani, tânărul s-a lansat în muzică, participând la emisiuni de profil, precum, "StarMania" şi "The Voice". De asemenea, a făcut parte dintr-un grup de cântăreţi pentru o perioadă, fără succes însă.

Aceasta a fost perioada în care Thomas Neuwirth a devenit Conchita Wurst (cuvântul german "wurst" înseamnă cârnaţi). "Eu nu vreau să fiu o femeie. Scopul meu este de a fi o regină, dar, acasă, eu sunt un băiat foarte leneş", a declarat Conchita pentru Reuters.

image

Conchita Wurst a devenit un fenomen în Austria, după apariţia sa, în 2011, în emisiunea "Die Grosse Chance". Modul în care a interpretat piesa "My Heart Will Go On", de pe coloana sonoră a filmului "Titanic", i-a adus celebritatea. Apoi, Conchita a participat la multe alte reality show-uri, inclusiv în Germania. De asemenea, a susţinut concerte şi a devenit un simbol al cauzei gay. "Conchita este una dintre cele mai mari voci din ţară", a declarat pentru Libération directorul programelor de divertisment din cadrul TV ORF.

Pe de altă parte, România, reprezentată de Paula Seling şi Ovi, s-a clasat în prima jumătate a topului final, ocupând locul al 12-lea, cu 72 de puncte.

După finala concursului Eurovision, Paula Seling a declarat: "Sunt fericită că am avut ocazia să cânt pentru România, pentru oameni cu vise frumoase, cu gânduri şi dorinţe înalte. Am visat la un miracol... poate nu a fost timpul lui. Am cântat cu tot sufletul, ne-am pregătit ca şi pentru un real campionat de muzică europeană. Suntem fericiţi dacă voi aţi fost mândri de noi".

La rândul său, Ovi şi-a exprimat punctul de vedere: "Oficial, este ultimul Eurovision la care particip. E timpul să trecem la hituri de-acum".



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg